MM Stoica le răspunde celor care au criticat transferul micuțului Elton la FCSB: „Ce țeapă, dacă acum se dă cu Ferrari?”. Ce face acum unul dintre „magicienii” trecuți pe la FCSB

Redactor:
Andrei Pal
MM Stoica le răspunde celor care au criticat transferul micuțului Elton la FCSB:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Transferul micuțului brazilian Elton la FCSB a fost unul dintre cele mai inedite din ultimii ani în fotbalul românesc, iar Mihai Stoica, directorul sportiv al roș-albaștrilor, continuă să vorbească de mijlocașul sud-american, la aproape 12 ani de când acesta a plecat din România.

Elton a sosit în 2007 la FCSB, după insistențele lui Mihai Stoica, Gigi Becali scoțând din buzunar nu mai puțin de 1,65 milioane de euro. Deși a impresionat la debut, reușind un gol contra lui FC Argeș, brazilianul de 1.54m s-a stins rapid și a plecat după doar câteva luni în România.

Stoica a dezvăluit că păstrează și acum legătura cu jucătorul, ajuns la 32 de ani, și consideră că transferul acestuia în România nu a fost unul ratat, având în vedere parcursul său: „Tocmai am vorbit cu Elton, dacă și acum Elton e considerat de unii țeapă… Păi ce țeapă, că acum se dă cu Ferrari și are două milioane salariu din ce mi-a zis Budi (n. red – Constantin Budescu), cum să fie țeapă?”, a spus oficialul vicecampioanei României, pentru ProTV.
 
După despărțirea de țara noastră, Elton a fost transferat de Al-Nassr, pentru 500.000 de euro, iar apoi a avut mai multe experiențe în zona Golfului. Cele mai bune performanțe le-a avut în Arabia Saudită, la Al-Fateh, unde a reușit 40 de goluri în 106 meciuri și a câștigat campionatul și Supercupa, în perioada 2011-2016. Din 2017, Elton evoluează la Al Qadisiyah, iar în acest sezon și-a trecut în cont șase goluri și patru pase decisive.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare.
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare. "Ar trebui interzise"
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
S-a dat lege pentru toți proprietarii de TEREN din România. Regula imposibil de ocolit
S-a dat lege pentru toți proprietarii de TEREN din România. Regula imposibil de ocolit
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…