Mișcări de trupe la Steaua! „Militarii” au adus în Ghencea coșmarul lui Dinamo din Liga 2: „A semnat!” Decizia lui Adi Popa pentru sezonul viitor: „Am discutat cu cei din club!” | EXCLUSIV

Mișcări de trupe la Steaua! „Militarii” au adus în Ghencea coșmarul lui Dinamo din Liga 2: „A semnat!” Decizia lui Adi Popa pentru sezonul viitor: „Am discutat cu cei din club!” | EXCLUSIV
  • Publicat:

Clubul Sportiv al Armatei Steaua se află într-o perioadă tulbure cu puțin peste o lună până la începerea sezonului din Liga 2. „Militarii”, încă, sunt de drept public și, conform regulamentului în vigoare, nu pot promova în Superligă, în cazul în care criteriul sportiv ar permit-o. Totuși, chiar și în acest context, roș-albaștrii sunt activi pe piața transferurilor. ProSport a aflat că, în acest moment, echipa din Ghencea și-a asigurat serviciile lui Mario Topuzov (23 de ani), de la CSKA 1948 Sofia, dar și Alexandru Boiciuc (25 de ani), atacant din Republica Moldova. În același timp, Adi Popa (34 de ani) va deveni, de mâine, 1 iulie, liber de contract. Angajamentul dintre el și club se încheie, iar cele două părți nu au ajuns la un consens pentru prelungire.

„Nu voi continua la Steaua! Mi-am luat bagajele și plec acasă!” 

Clubul Sportiv al Armatei Steaua se află într-o perioadă tulbure cu puțin peste o lună înaintea începerii sezonului din Liga 2. Situația este incertă cu privire la o eventuală asociere care să permită, pe parte sportivă, dreptul de a promova în Superligă anul viitor.

Totuși, chiar și în acest context, formația din Ghencea mută pe piața transferurilor. Mai întâi, „militarii” sunt activi, încă o dată, la capitolul plecări. ProSport a aflat că Adi Popa, jucător care se afla din 2021 la Steaua, va deveni de mâine, 1 iulie, liber de contract.

Contactat de ProSport, „Motoreta” a confirmat că, după doi ani, își încheie aventura la echipă.

Nu voi continua la Steaua! Am discutat cu cei din club cât am fost în cantonament. Mi-am luat bagajele și plec acasă. Nu ne-am înțeles în ceea ce privește termenii noului contract. O să deschid discuțiile cu cei care m-au căutat și pe care i-am respins sau pus în așteptare până pe 30.”

  • 48 de meciuri, 12 goluri și 6 pase decisive a înregistrat Adi Popa la CSA Steaua. 

Fotbalistul trecut pe la FCSB se alătură, astfel, lui  Cristian Balgiu, care a semnat cu FC Argeș, dar și lui Ștefan Pacionel, cel care va merge la Farul Constanța, campioana României.

Daniel Oprița a primit întăriri în compartimentul ofensiv: Topuzov și Boiciuc, „killer-ul” lui Dinamo, au semnat cu Steaua!

Steaua punctează și la capitolul veniri. Pe lângă Alexandru Buziuc (29 de ani), Ionuț Pop (25 de ani), Adrian Frânculescu (18 ani), Mihai Dobrescu (30 de ani), David Maftei (18 ani) și Daniel Vîrtej (25 de ani)„militarii” și-au asigurat și serviciile lui Mario Topuzov (23 de ani) și Alexandru Boiciuc (25 de ani).

Cei pe care i-am prezentat deja sunt la club. Au semnat și Topuzov, bulgarul de la CSKA 1948 Sofia, sub formă de împrumut, dar și Alexandru Boiciuc. Bărbulescu, din ce știu, a semnat și el, va continua alături de noi ca jucător.”, a declarat Daniel Oprița pentru ProSport.

Din informațiile noastre, Alexandru Boiciuc i-a lăsat o impresie plăcută și lui Ovidiu Burcă. Tehnicianul „câinilor” l-ar fi dorit pe atacant la Dinamo, dar, zilele trecute, a fost prezentat Hakim Abdallah în „Ștefan cel Mare”.

Vârful de atac din Republica Moldova este un adevărat coșmar pentru alb-roșii. În stagiunea recent încheiată, în postura de jucător al Gloriei Buzău, fotbalistul a marcat împotriva lui Dinamo în ambele partide din play-off-ul Ligii 2.

De asemenea, acesta a punctat împotriva „câinilor” și la barajul de retrogradare/promovare din mai 2022. Atunci, moldoveanul era legitimat la Universitatea Cluj și marca golul secund de pe „Cluj Arena”, din manșa tur.

Jurnalist sportiv din noiembrie 2021, fotbalul este omniprezent în viața lui Silvian Bădulescu, reporter special al ProSport, încă din copilărie. Una din ultimele generații care a bătut mingea pe maidan, cu visul de a deveni fotbalist în perioada junioratului și experiență la nivelul ligilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…