Mircea Rednic, laude pentru unul dintre jucătorii lui FC U Craiova: „Este un profesionist desăvârşit!”

Mircea Rednic, laude pentru unul dintre jucătorii lui FC U Craiova: „Este un profesionist desăvârşit!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Rednic, antrenorul lui FC Viitorul, a vorbit la superlativ despre fundașul celor de la FC U Craiova, Jeremy Huyghebaert. Acesta l-a antrenat pe fundașul belgian, în perioada în care era tehnicianul lui Mouscron.

Jeremy Huyghebaert (31 de ani) a fost transferat de FC U Craiova, liber de contract, în vara anului trecut, de la Mouscron. Belgianul mai are contract până la finalul actulului sezon cu gruparea olteană.

FC U Craiova se află pe primul loc din Liga 2, cu 30 de puncte obținute, după 14 meciuri jucate.

Mircea Rednic, laude pentru unul dintre jucătorii lui FC U Craiova

„Puriul” îl apreciază foarte mult pe fundașul Jeremy Huyghebaert. Acesta își dorește ca FC U Craiova să promoveze și să-l întâlnească pe fostul său elev în meciurile din Liga 1.

„Îl cunosc bine pe Jeremy şi mă bucur că îi merg bine lucrurile la Craiova. L-am avut ca fotbalist la Mouscron şi ştiu foarte bine ce poate. El este un profesionist desăvârşit şi îşi vede doar de munca pe care o are de făcut. Este şi un familist convins, iar acest lucru îl face să se pregătească în linişte şi cu maximă concentrare si seriozitate.

Nu ştiu câţi jucători cu CV-ul său ar fi acceptat să joace în Liga 2 din România, poate că pentru unii este surprinzător, dar el a acceptat acest lucru deoarece îi plac provocările, iar proiectul pe care Adrian Mititelu i l-a propus a fost unul extrem de serios. Chiar îmi doresc ca FC Universitatea Craiova să promoveze în Liga 1, deoarece ţin mult la Adrian Mititelu şi îmi doresc ca echipa lui să promoveze.

Vreau să mă reîntâlnesc de la vară cu Jeremy şi în mod sigur meciul din Liga 1 dintre Viitorul şi FC Universitatea o să fie unul foarte interesant. Jeremy este un jucător cu foarte multe calităţi, iar el te poate ajuta la nevoie şi de pe postul de fundaş central. Este un jucător cu un plasament foarte bun şi are o pasă precisă, atunci când urcă să ajute echipa pe partea stângă de atac. În mod sigur Jeremy poate să joace la echipele noastre de top din Liga 1 şi este un jucător reprezentativ pentru FC Universitatea Craiova”, a declarat Mircea Rednic, pentru Editie.ro.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…