Mircea Lucescu ajută echipa națională să se califice la EURO 2020! „Simte fotbalul într-un mod deosebit”

Mircea Lucescu ajută echipa națională să se califice la EURO 2020!
  • Publicat:
  • Actualizat:

În luna martie, echipa națională va disputa un meci important, contra reprezentativei Islandei, pentru accederea la EURO 2020. Federația Română de Fotbal a decis să îi ceară sfaturi lui Mircea Lucescu, ținând cont că acesta a întâlnit echipa nordicilor pe când era selecționerul naționalei Turciei.

Mircea Lucescu ajută echipa națională să se califice la EURO 2020! „Simte fotbalul într-un mod deosebit”

Mihai Stoichiță, șeful Comisiei Tehnice a FRF, a declarat că noul selecționer al naționalei României, Mirel Rădoi, va avea mai multe discuții cu Mircea Lucescu în privința pregătirii meciului cu Islanda. „Il Luce” a fost selecționerul naționalei Turciei timp de doi ani, în perioada 2017-2019.

Mirel Rădoi are deja un plan făcut. Va avea discuții cu cei care cunosc foarte bine naționala Islandei. O să ne întâlnim cu Mircea Lucescu. Am vorbit cu el și o să ne vedem să ne spună cum a simțit naționala Islandei. Urmează să stabilim când ne vedem. O să stăm puțin de vorbă cu el. Și eu și Mirel. E altceva când îi simți direct.

 

Lucescu simte fotbalul într-un mod deosebit. A primit foarte bine. Nici nu a ezitat. Extraordinar. Era bucuros că poate să ajute. Am stat de vorbă cu el și era încântat. El a fost așa întotdeauna. Îi face plăcere să-l ajute pe Mirel Rădoi”, a declarat Mihai Stoichiță la Digi Sport.

România are șanse să ajungă la EURO 2020

O victorie a României în partida cu Islanda, din cadrul semifinalelor barajului pentru calificarea la Campionatul European din 2020, îi va aduce pe tricolori la doar un pas de accederea la EURO. România ar urma să întâlnească învingătoarea dintre Bulgaria și Ungaria în finala barajului. Partida Islanda – România se va disputa pe 26 martie la Reykjavik, de la ora 21:45, și poate fi urmărită în format live text pe prosport.ro.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Devine ILEGAL în România. Legea e adoptată. Se aplică din 28 aprilie pentru toată lumea
Devine ILEGAL în România. Legea e adoptată. Se aplică din 28 aprilie pentru toată lumea
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele