Milionarul român care ar putea să o preia pe Steaua trăiește în SUA: „Pot să aduc acum 10 milioane de euro!”

Milionarul român care ar putea să o preia pe Steaua trăiește în SUA: „Pot să aduc acum 10 milioane de euro!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Omul de afaceri Adrian Ghilă, care a acumulat o avere impresionantă în SUA, este dispus să investească la unul dintre cluburile de tradiție ale României, Steaua și Dinamo.

Milionarul cu afaceri în imobiliare, construcții, petrol, rulote de lux, spălătorii auto, tehnologie și aplicații online își dorește să contribie la sănătatea sportului românesc, astfel că s-a oferit să vină cu o sumă de bani considerabilă, anunțând chiar că poate să scoată oricând din buzunar 10 milioane de euro.

Crescut în cartierul Drumul Taberei, la doi pași de arena din Ghencea, și fost handbalist al Stelei, Adrian Ghilă s-a îmbogățit în Statele Unite ale Americii și este dispus să o preia chiar și pe marea rivală Dinamo.

Planul milionarului pentru Steaua și Dinamo

Milionarul român din America este la curent cu situația prin care trec Steaua și Dinamo, două formații încărcate de istorie, dar care acum nu se mai ridică la pretențiile din alte vremuri. Prima dintre ele este în Liga 2 și nu are drept de promovare în acest sezon, pe când „câinii” sunt bântuiți de fantomele trecutului și se află în insolvență din acest motiv.

Adrian Ghilă consideră că Steaua a devenit acum o echipă curată și are nevoie de capital, dar nu se sperie nici de situația de la Dinamo, unde spune că este nevoie de un buget generos în următorii ani.

„Aș putea să investesc în fotbalul românesc. Ca antreprenor, am câștigat multe premii în America, am ieșit în Top 100 CEOs. Am jucat handbal la Steaua când eram mic, a fost extraordinar. Am învățat să pierd, a fost un lucru care m-a ajutat mult în viață.

Sunt tentat de niște echipe din România care au nevoie de un investitor, de o schimbare. În România vreau să fac o schimbare, nu vreau să-mi cresc averea. Orice român și-ar dori să dețină Steaua sau Dinamo. Cred că sunt nevoi diferite la fiecare club. Amândouă au potențial foarte, foarte mare. Au un palmares bun, au o istorie în spate. Trebuie să poți să faci ceva bun, să aduci ceva în plus.

Nu e ceva concret, vorbesc din exterior. La Steaua e nevoie de capital, de un buget pe următorii ani și de multă răbdare. Steaua este o echipă curată acum, cu potențial foarte mare. La Dinamo sunt lucruri din trecut care trebuie rezolvate, dar nu e ceva de speriat. Și aici ar fi nevoie de un buget sănătos pe următorii ani.

La amândouă ar fi nevoie de un plan pe câțiva ani, ca într-o afacere. Partea financiară o am, aș putea aduce acum 10 milioane de euro dacă ar fi nevoie. Dacă aș face pasul ăsta, aș vrea să ajut sportul românesc. Steaua și Dinamo sunt parte din istoria noastră și prin ele poți reabilita sportul”, a declarat Adrian Ghilă pentru Digi Sport.

Cine este Adrian Ghilă, românul care vrea să investească la Steaua sau la Dinamo

Adrian Ghilă, milionarul din SUA care și-ar dori să o preia pe Dinamo sau pe Steaua, este foarte tentat să își dezvolte afacerile și pe piața din România. El a avut o tentativă de a investi în imobiliare în 2008, dar a renunțat rapid după ce a văzut că nu poate avea succes în acel moment.

„Sunt un copil născut și crescut în România, Drumul Taberei, fost handbalist și om de afaceri. Până acum am avut mai multe afaceri în SUA, dar acum vreau să încep să am afaceri și în România. Sunt plecat în SUA de aproape 16 ani, vin foarte des în România și văd multe oportunități aici.

În 2008 am vrut să pornesc un proiect în domeniul imobiliar în Romania, dar nu a mers, așa că m-am întors în America”, a mai spus Adrian Ghilă pentru sursa citată.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen