Mihai Rotaru, ferm când a venit vorba despre noul antrenor al Craiovei. Mesajul pentru Papură

Redactor:
Andrei Pal
Mihai Rotaru, ferm când a venit vorba despre noul antrenor al Craiovei. Mesajul pentru Papură
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Rotaru, patronul Craiovei, a anunțat care sunt obiectivele trasate noului antrenor, Corneliu Papură. Fostul fotbalist al oltenilor are obligația de a califica echipa în preliminariile cupelor europene și de a termina pe minim locul trei în Liga 1. Omul cu banii din Bănie a spus că nu se pune problema să vină un alt antrenor, după ce s-a speculat că Eugen Neagoe, Victor Pițurcă sau Mirel Rădoi ar fi variante de preluare a echipei din vară încolo.

„În acest moment avem antrenorul principal. Se numește Cornel Papură. El lucrează de șase ani în cadrul clubului. A contribuit la 70% dintre jucătorii aduși până acum la club. Nu avem de gând să discutăm cu niciunul dintre antrenorii propuși de presă. Avem antrenor principal, toată lumea trebuie să înțeleagă acest lucru. Noi credem în Cornel Papură. Vom trage o concluzie după, sperăm noi, finala Cupei României. Avem încredere că putem întoarce rezultatul la Ovidiu. Avem antrenor principal, e punct! Nu avem altă variantă. Corneliu Papură are investită toată autoritatea din cadrul clubului. Nu avem de gând să contactăm alt antrenor în următoarea perioadă.

El a fost director sportiv la echipă. El i-a adus pe Mitriță, pe Donkor… Contractul lui e valabil până în vară. Obiectivul este minim locul 3 în campionat și câștigarea Cupei României. Domnul Papură știe echipa foarte bine. Îl consider unul dintre cei mai bine pregătiți antrenori din Liga 1. Pregătirea fizică nu e treaba mea. Eu pun antrenorul și după am terminat. Dacă nu intrăm în preliminariile cupelor europene, sezonul este un eșec pentru noi”, a spus Mihai Rotaru, la DigiSport.

În final, Rotaru a vorbit despre stafful pe care îl va avea Papură pe banca Craiovei: „Tot stafful exsitent până acum va rămâne cu Papură. Noi vrem ca un antrenor care vine la Craiova să vină cu maxim un secund”, a mai spus patronul oltenilor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Legea se aplică deja în toată România. Este informația momentului pentru toți românii
Legea se aplică deja în toată România. Este informația momentului pentru toți românii
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen