Meme Stoica, mesaj cutremurător după moartea lui Ionuț Popa. „De azi, fotbalul este mult, mult mai sărac!”

Meme Stoica, mesaj cutremurător după moartea lui Ionuț Popa. „De azi, fotbalul este mult, mult mai sărac!”
  • Publicat:

Ionuț Popa a murit în dimineața zilei de joi, 25 iunie, la vârsta de 67 de ani, la secția ATI din cadrul Spitalului Clinic Județean Arad, iar Meme Stoica a postat un mesaj cutremurător la aflarea veștii că antrenorul a decedat.

Moartea lui Ionuț Popa l-a marcat pe Meme Stoica, directorul sportiv al celor de la FCSB, chiar dacă fostul antrenor din Liga 1 a fost internat în urmă cu două săptămâni, în urma unui stop-cardiorespirator, și nu își mai revenise din comă.

Mesajul cutremurător al lui Meme Stoica după moartea lui Ionuț Popa

Meme Stoica a postat pe contul său de Instagram un mesaj pentru Ionuț Popa, iar directorul sportiv al celor de la FCSB susține că fotbalul din România este mult mai sărcat după trecerea în neființă a fostului antrenor din Liga 1.

„Drum lin, om bun și spiritual, Dumnezeu să te odihnească în pace. De azi, fotbalul este mult, mult mai sărac. Sincere condoleanțe familiei…”, este mesajul postat de Meme Stoica pe contul său de Instagram.

Problemele de sănătate ale lui Ionuț Popa s-au agravat la începutul anului 2019, iar apoi a trecut pe la mai mulți medici din Arad, Iași, Timișoara, Cluj Napoca și Viena pentru a afla ce problemă medicală are. Inițial se vorbise despre o semipareză facială, dar lucrurile erau mult mai serioase. „Am probleme de sănătate. Nu știe nimeni ce am. Am făcut două RMN-uri, am fost la mai mulți doctori. Am probleme cu ochiul, am avut amețeli, dureri de cap. Ar putea să fie de la vreo lovitură sau de la nervi, stres. Nu mă simt bine. Săptămâna viitoare o să fac o spectroscopie. Asta se face la cap pentru a determina dacă este totul în regulă. O să vedem apoi ce și cum”
Ionuț Popa, la începutul lunii martie 2019, despre problemele sale medicale

Ionuț Popa a renunțat la antrenorat în iunie 2019

Ionuț Popa a antrenat-o ultima dată pe UTA Arad, din aprilie 2018 – iunie 2019, după ce înainte fusese director tehnic al grupării din Arad între martie – aprilie 2018. Pe parcursul carierei, Ionuț Popa a mai antrenat echipe precum Poli Timișoara, Șoimii Pâncota, Național Sebiș, Poli Iași, CSM Mioveni, Jiul Petroșani și Bihor Oradea.

 

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Intră în vigoare de la 1 APRILIE. Schimbarea care afectează direct extrem de mulți români
Intră în vigoare de la 1 APRILIE. Schimbarea care afectează direct extrem de mulți români
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii?  VIDEO
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii? VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup