Marius Șumudică a întrerupt interviul și a plecat în mijlocul lui, furios din cauza jurnaliștilor: „E o întrebare chiar idioată!”

Marius Șumudică a întrerupt interviul și a plecat în mijlocul lui, furios din cauza jurnaliștilor: „E o întrebare chiar idioată!”

Revenit în România pentru a petrece puțin timp alături de familie, duminică, 12 noiembrie, Marius Șumudică a întrerupt interviul pe care l-a oferit la aeroport și a plecat în mijlocul lui, furios din cauza jurnaliștilor.

Marius Șumudică a cedat nervos în Aeroportul Internațional Henri Coandă: a întrerupt interviul și a plecat în mijlocul lui, furios din cauza jurnaliștilor

Sâmbătă, 11 noiembrie, Gaziantep a obținut o nouă victorie importantă sub comanda lui Marius Șumudică, scor 3-0 în deplasare cu Alanyaspor. După un început de sezon dezastruos, Gaziantep a reușit să urce acum până pe locul 10 în clasamentul din Turcia, cu 15 puncte adunate după 12 etape.

Meciul cu Alanyaspor a fost ultimul disputat de Gaziantep înainte de pauza generată de meciurile echipelor naționale. Marius Șumudică a primit câteva zile libere până la următoarea confruntare, care e programată pe 25 noiembrie, astfel că a preferat să revină în țară și să petreacă timpul alături de familie.

Avionul cu care a zburat Marius Șumudică a aterizat pe Aeroportul Internațional Henri Coandă în prima parte a zilei de duminică, iar antrenorul român a fost întâmpinat de reporteri, care au dorit să îi ia un scurt interviu.

Însă, lucrurile au luat o turnură neașteptată în momentul în care Marius Șumudică a fost întrebat despre Denis Drăguș. Pus în postura de a da un răspuns la întrebarea „Ar trebui domnul Iordănescu să mizeze pe Drăguș?”, antrenorul lui Gaziantep a răbufnit:

„Altă întrebare idioată, dar chiar idioată! Păi cum să vin eu acum să-i spun lui Iordănescu să-l bage pe Drăguș, mă vezi vreodată?

Din punctul meu de vedere ce să-i zic? Iordănescu răspunde, el decide. Te rog, îmi puneți niște întrebări care nu își au rostul și creează polemică. Mă întrebați niște tâmpenii… mi-e și scârbă să mai vorbesc”, a declarat Marius Șumudică, înainte de a pleca furios din mijlocul interviului.

Denis Drăguș a marcat în ultimele două meciuri jucate pentru Gaziantep

Denis Drăguș a fost convocat de Edi Iordănescu pentru meciurile cu Israel și Elveția, ultimele din preliminariile Euro 2024, care vor decide și dacă naționala României va merge sau nu la turneul final.

Înaintea acestei duble de foc, Denis Drăguș a acceptat să vorbească într-un interviu-manifest, acordat în exclusivitate pentru ProSport.

Atacantul în vârstă de 24 de ani traversează o perioadă foarte bună, iar în ultimele două meciuri jucate de Gaziantep, pe 6 și 11 noiembrie, a înscris două goluri.

În total, Denis Drăguș se poate mândri cu 5 goluri înscrise pentru Gaziantep în acest sezon, în 9 meciuri jucate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania