Marius Niculae, anunț-șoc pentru fanii lui Dinamo după retrogradarea în Liga 2: „Mai bine o iei de la zero, ca Rapid!” | VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo este aproape de colaps, iar Marius Niculae crede că varianta cea mai bună ar fi revenirea în elită din liga a patra.

Fostul mare atacant din „Ștefan cel Mare” este la curent cu datoriile clubului și crede că modelul Rapid este unul de urmat pentru cei de la Dinamo.

La primul sezon de la revenirea în Liga 1, Rapid a fost la un pas să prindă play-off-ul, iar în ediția viitoare de campionat are ambții și mai mari, după sosirea investitorului Dan Șucu.

Marius Niculae, dezvăluiri despre planurile fanilor din DDB: „Vor să adune bani pentru a salva echipa!”

Deși fanii din DDB nu concep ca echipa să o ia de la zero, din liga a patra, Marius Niculae susține că aceasta este soluția, în contextul în care datoriile sunt tot mai mari.

„Nu mă așteptam ca Dinamo să retrogradeze pe teren. Sunt niște datorii foarte mari care trebuie achitate. Știu că săptămâna viitoare vor anunța într-o conferință de presă că vor să adune o sumă importantă de bani pentru a salva echipa. Mai bine o iei de la zero, așa cum a luat-o Rapid, un exemplu foarte bun”, a afirmat Marius Niculae.

Administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu le-a transmis suporterilor lui Dinamo că reacția lui Dorin Șerdean, care a spus că gruparea din Șos. Ștefan cel Mare se îndreaptă spre faliment, este una nefondată.

„Cred că s-a hazardat să spună lucrul acesta. Este doar o considerație din exterior, pe care nu o pot lua foarte în serios”, le-a spus jurnaliștilor Răzvan Zăvăleanu, prezent la meciul de retragere al lui Adrian Mutu de la Cluj-Napoca.
Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'N-aveți curaj să vă aruncați!' Îngrozitor! Colegele de clasă, prezente la locul sinuciderii celor două adolescente din Lupeni!
'N-aveți curaj să vă aruncați!' Îngrozitor! Colegele de clasă, prezente la locul sinuciderii celor două adolescente din Lupeni!
Cum a numit-o Xavi pe Girona, după umilința de la Barcelona
Cum a numit-o Xavi pe Girona, după umilința de la Barcelona
„Săraca realiza” Ce făcuse Beatrice cu doar o oră înainte să fie omorâtă de patronul magazinului la care lucra?
„Săraca realiza” Ce făcuse Beatrice cu doar o oră înainte să fie omorâtă de patronul magazinului la care lucra?
„Când te duci la Dinamo?”. Vlad Munteanu a dat răspunsul pe loc
„Când te duci la Dinamo?”. Vlad Munteanu a dat răspunsul pe loc
Bomba anului! S-a aflat cine este bărbatul misterios  care îi umple conturile impresarei Anamaria Prodan
Bomba anului! S-a aflat cine este bărbatul misterios care îi umple conturile impresarei Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Clasă de ardeleni la ora de Română: Elev Pop, spune, te rog, o propoziţie!
BANCUL ZILEI. Clasă de ardeleni la ora de Română: Elev Pop, spune, te rog, o propoziţie!
Cazul fetelor din Hunedoara care s-au sinucis. Prin ce a trecut una dintre ele cu o seară înainte
Cazul fetelor din Hunedoara care s-au sinucis. Prin ce a trecut una dintre ele cu o seară înainte
Descoperire ȘOCANTĂ la Pompeii! Arheologii italieni au fost ULUIȚI după ce au scos...
Descoperire ȘOCANTĂ la Pompeii! Arheologii italieni au fost ULUIȚI după ce au scos...
Cea mai cunoscută amantă din România s-a filmat în chiloţi şi în bustieră decoltată: Arăţi bombă!
Cea mai cunoscută amantă din România s-a filmat în chiloţi şi în bustieră decoltată: Arăţi bombă!
Ema Uta, săruturi dezlănțuite în noapte cu un bad boy de oraș. Sunt imaginile sfârșitului de an
Ema Uta, săruturi dezlănțuite în noapte cu un bad boy de oraș. Sunt imaginile sfârșitului de an
PUTIN CUTREMURĂ omenirea! Anunţ istoric făcut chiar azi de ţarul Rusiei
PUTIN CUTREMURĂ omenirea! Anunţ istoric făcut chiar azi de ţarul Rusiei
VIDEO - Un bărbat a fost reținut pentru înșelăciune. Ar fi vorba despre un cunoscut manelist
VIDEO - Un bărbat a fost reținut pentru înșelăciune. Ar fi vorba despre un cunoscut manelist
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România, cu lenjeria intimă la vedere
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România, cu lenjeria intimă la vedere
GTA 6: Trailerul "Grand Theft Auto" dezvăluie data de lansare a jocului
GTA 6: Trailerul "Grand Theft Auto" dezvăluie data de lansare a jocului
Adio, Jocurile Olimpice. România plătește tribut unui meci din 2022 pe care nu l-a luat în serios
Adio, Jocurile Olimpice. România plătește tribut unui meci din 2022 pe care nu l-a luat în serios
Ar putea fi cea mai importantă decizie luată de UE vreodată. S-a ajuns la un acord istoric privind Inteligenţa Artificială. Măsurile vor deveni lege şi în România
Ar putea fi cea mai importantă decizie luată de UE vreodată. S-a ajuns la un acord istoric privind Inteligenţa Artificială.…
Volkswagen ID.7 a ajuns în România. Cum arată Passatul complet electric?
Volkswagen ID.7 a ajuns în România. Cum arată Passatul complet electric?
O tânără și-a pus unghii cu gel, dar în câteva zile a făcut o descoperire ce a speriat-o din plin. Ce s-a întâmplat
O tânără și-a pus unghii cu gel, dar în câteva zile a făcut o descoperire ce a speriat-o din plin.…