Marcel Pușcaș, dezvăluiri de senzație! Dumitru Dumitriu îi cerea să aranjeze meciuri, iar Mihai Stoichiță tremura, în vestiar, în fața jucătorilor

Redactor:
Sorin Barbu
Marcel Pușcaș, dezvăluiri de senzație! Dumitru Dumitriu îi cerea să aranjeze meciuri, iar Mihai Stoichiță tremura, în vestiar, în fața jucătorilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marcel Pușcaș a jucat fotbal până la 25 de ani când a fost nevoit să se retragă din cauza unei accidentări. După ce a agățat ghetele în cui s-a apucat de afaceri, dar a fost și președinte la Steaua, iar acum câteva luni s-a aflat în conducerea formației  Universitatea Craiova. O scurtă perioadă a fost și antrenor și a condus Rapidul într-o partidă dubla cu Inter Milano din anul 1993.

Marcel Pușcaș a scris cartea „Fotbalul în cârje”, în care dezvăluie povești palpitante și inedite. Unul dintre cei pe care i-a atacat a fost Dumitru Dumitriu, un antrenor care a condus echipa din Ghencea în Cupa Campionilor Europeni

„Exasperat de concurența celor de la FC Național și de faptul că aceștia conduceau în clasament, antrenorul Dumitriu începea să invoce tot felul de motive aleatorii antrenamentelor și jocului echipei. «Iorgulescu le aranjează meciurile și tu stai cu mâna în sân?», a avut tupeul să-mi spună. Asta știa de-o viață, că, în rest, nu auzise de dinamica antrenamentului și noțiuni elementare de metodică. Nici în ziua de azi nu știe că în acel retur și în Cupa din 1998, n-a antrenat vreo patru meciuri. Dacă era după el și competența lui, Steaua avea azi cu un campionat și o Cupă mai puțin în palmares”, scrie Marcel Pușcaș în cartea sa.

Marcel Pușcaș, atac la Mihai Stoichiță

Pușcaș a lucrat la Steaua și cu antrenorul Mihai Stoichiță. Nu are deloc amintiri plăcute cu actualul șef al comisiei tehnice a FRF.

„Un debutant la Steaua putea fi o soluție dezastruoasă. La acea vreme era un tip umil, spășit și lingușitor. Citise câte ceva și vorbea binișor engleza. (…) Pe Lăcătuș l-am numit secund pentru că, oricum, orice antrenor ținea cont de părerea și experiența sa. La primul meci amical în Franța, a luat cuvântul în vestiar și tremura ca varga. Jucătorii chicoteau.

A trebuit să-l întrerup și să mă fac că am ceva de adăugat la speech-ul lui. A iubit și el Steaua și pe oricine până la ultimul leu. Pentru bani, Stoichiță își poate vinde orice apropiat, îmi spuneau prietenii lui”, mai spune Pușcaș.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…