Man, cu capul în pământ după înfrângerea cu Craiova: „Am intrat relaxați a doua repriză și am fost pedepsiți!”. Cuvintele rostite despre regretatul Balaci

Redactor:
Andrei Pal
Man, cu capul în pământ după înfrângerea cu Craiova:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dennis Man (20 de ani) a fost primul fotbalist al FCSB care a reacționat după înfrângerea istorică în fața Craiovei. Echipa lui Nicolae Dică a pierdut pe „Ion Oblemenco” cu 2-1, după ce a condus cu 1-0, iar Elvir Koljic a ratat și un penalty în minutul 88. „Wonderkid-ul” lui Gigi Becali nu și-a putut explica modul în care el și colegii săi au căzut în repriza a doua.

Discursul lui Dennis Man a început prin a vorbi despre dispariția lui Ilie Balaci. Fosta legendă a Craiovei, care s-a stins din viață duminică dimineață la 62 de ani, l-a lăudat în trecut pe fotbalistul roș-albaștrilor.

„Știu aceste vorbe pe care le-a spus despre mine (n.r. – laudele). Îmi pare rău că s-a întâmplat tragedia asta. Nu știu ce zic, Dumnezeu să-l odihnească!

Am început jocul foarte bine, am marcat repede, nu știu ce s-a întâmplat. Am intrat în vestiar la pauză, eram motivați, concentrați, știam ce avem de făcut. Am intrat relaxați pe teren în a doua repriză și fotbalul ne-a pedepsit. Am pierdut două etape la rând, e foarte greu, trebuia să câștigăm etapa trecută și eram la distanță de locul doi. Am pierdut iar, trebuie să ținem capul sus.

Acum câteva zile eram fericit (n.r. – după calificarea Româiei U21 la Euro 2019), iar acum sunt foarte supărat. Așteptăm următoarele meciuri și sperăm să facem mai bine”, a spus Dennis Man, după meci, la DigiSport.

După înfrângerea de la Craiova, a doua la rând pentru FCSB – după cea contra Concordiei (0-1) -, echipa lui Nicolae Dică a rămas pe locul doi în clasament, cu 21 de puncte, la două lungimi distanță de liderul CFR. De partea cealaltă, U Craiova a urcat pe locul cinci, cu 19 puncte.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen