„Lupta continuă!”** Fanii Craiovei cer reafilierea „Universității”, dar îl vor PLECAT pe Mititelu! Cum vor protesta

  • Publicat:
  • Actualizat:

Suporterii echipei Universitatea Craiova au decis să organizeze, în data de 24 martie, la București, și în 8 aprilie, la Craiova, mitinguri de protest față de patronul Adrian Mititelu și față de conducerea Federației Române de Fotbal (FRF), transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fanii au luat această hotărâre în cadrul unei întâlniri de la București a membrilor mai multor grupări de suporteri din Craiova, dar și din Capitală. Fanii și-au arătat nemulțumirea față de deciziile FRF referitoare la situația Universității Craiova și au anunțat că se dezic de toate acțiunile lui Mititelu.

Lupta continuă pe toate fronturile, susținând unica idee: îndepărtarea cât mai repede a actualului patron al Universității Craiova și revenirea de la toamna în liga a II-a„, a anunțat Asociația Suporterilor Olteni, care a lansat și un îndemn către fani de a participa în număr cât mai mare la proteste.

În cadrul aceleiași întrevederi, suporterii craioveni au stâns bani pentru cumpărarea de coroane care să fie depuse la mormântul lui Cristi Neamțu, la 10 ani de la decesul acestuia.

Președintele LPF, Dumitru Dragomir, care îndeplinește și funcția de vicepreședinte al FRF, declarase, în ianuarie, că viitoarea Adunare Generală a FRF va vota excluderea Universității Craiova și scandalul declanșat de acest caz se va liniști. Șeful LPF i-a răspuns atunci patronului Universității Craiova, Adrian Mititelu, care a lansat, la 19 ianuarie, acuze la adresa conducerilor FRF și LPF. Dragomir a spus că decizia de excludere a Universității Craiova a fost una legală, precizând că gruparea olteană va fi reprimită în Liga a II-a dacă AG a FRF nu va vota hotărârea.

În 22 mai 2011, aproximativ 1000 de persoane au participat, la Craiova, la un miting al suporterilor Universității Craiova. Suporterii au organizat atunci mitingul „pentru formarea unei noi echipe”, ei au solicitat implicarea autorităților locale. Fanii au scandat împotriva finanțatorului Adrian Mititelu, dar și „Știința este Oblemenco” sau „Știința trebuie să renască”.

Federația Română de Fotbal anunța, în 20 iulie 2011, că gruparea Universitatea Craiova a încălcat grav statutul federației, astfel că a fost exclusă provizoriu de Comitetul Executiv până când măsura va fi validată de Adunarea Generală a FRF. Potrivit FRF, Universitatea Craiova a refuzat să-și retragă acțiunile în instanțele civile împotriva Federației Române de Fotbal, iar Comitetul Executiv a decis dezafilierea clubului.

Președintele FRF, Mircea Sandu, declara că decizia Comitetului Executiv de a exclude clubul Universitatea Craiova a intrat imediat în vigoare, singura posibilitate ca această hotărâre să fie anulată fiind în cadrul votului Adunării Generale din martie sau aprilie 2012. După dezafiliere, jucătorii Universității Craiova au devenit liberi de contract și au plecat gratis la alte echipe.

Federația Română de Fotbal (FRF) și Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) sunt învinuite de procurorii DNA în dosarul excluderii Universității Craiova, alături de președinții acestor foruri, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, și de alți 12 membri ai Comitetului Executiv al FRF. Aceștia sunt învinuiți de abuz în serviciu și de sustragere de bunuri de sub sechestru.

Mediafax

Pe aceeași temă
L-am prins, avem imaginile! Gestul făcut de CRBL, exact când Tonciu era luată cu targa la Survivor
L-am prins, avem imaginile! Gestul făcut de CRBL, exact când Tonciu era luată cu targa la Survivor
Admiterea în şcolile de poliţie se schimbă radical. Cât de dificil va fi examenul pentru viitorii agenţi
Admiterea în şcolile de poliţie se schimbă radical. Cât de dificil va fi examenul pentru viitorii agenţi
Pele este „super puternic
Pele este „super puternic". Fiica sa dezminte zvonurile privind înrăutăţirea stării sale de sănătate
Parma Romena! Oficial: căpitanul echipei naționale vine lângă Man și Mihăilă
Parma Romena! Oficial: căpitanul echipei naționale vine lângă Man și Mihăilă
Larisa Drăgulescu a strâns 2.000.000 de euro din site-urile pentru adulţi. Ce face, zi de zi, pentru bani
Larisa Drăgulescu a strâns 2.000.000 de euro din site-urile pentru adulţi. Ce face, zi de zi, pentru bani
„Eu am ucis-o pe Prințesa Diana!”- A recunoscut pe patul de moarte: 'Știa prea multe secrete'
„Eu am ucis-o pe Prințesa Diana!”- A recunoscut pe patul de moarte: 'Știa prea multe secrete'
Cher a descoperit elixirul tinereții! La 75 de ani arată ca la 20
Cher a descoperit elixirul tinereții! La 75 de ani arată ca la 20
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi
Dispozitiv smart neobișnuit pentru atelier, disponibil la Lidl
Dispozitiv smart neobișnuit pentru atelier, disponibil la Lidl
'Mă sui pe tine!' Tonciu și CRBL, scandal sexual la Survivor România
'Mă sui pe tine!' Tonciu și CRBL, scandal sexual la Survivor România
CERTIFICATUL VERDE, DESFIINȚAT de un celebru medic din România! Anunțul făcut în direct la Antena 3
CERTIFICATUL VERDE, DESFIINȚAT de un celebru medic din România! Anunțul făcut în direct la Antena 3
Veşti bune pentru milioane de salariaţi din România. Metoda legală prin care puteţi câştiga mai mulţi bani din salariu
Veşti bune pentru milioane de salariaţi din România. Metoda legală prin care puteţi câştiga mai mulţi bani din salariu
Cum arată tânăra de 20 de ani care a învins anorexia. Acum merge la concursuri de culturism
Cum arată tânăra de 20 de ani care a învins anorexia. Acum merge la concursuri de culturism
O tânără înţeapă mai multe prezervative într-un supermarket, apoi le pune înapoi pe raft. VIDEO
O tânără înţeapă mai multe prezervative într-un supermarket, apoi le pune înapoi pe raft. VIDEO
Declarația incredibilă făcută de soțul Serenei Williams. E uluitor ce se va întâmpla peste 5 ani
Declarația incredibilă făcută de soțul Serenei Williams. E uluitor ce se va întâmpla peste 5 ani
Simona Halep şi Sorana Cîrstea, în optimile de la Melbourne. La ce ore vor juca cele două sportive
Simona Halep şi Sorana Cîrstea, în optimile de la Melbourne. La ce ore vor juca cele două sportive
BANCUL ZILEI – Doi francezi fac dragoste în cabinetul medical. Doctorul privește acțiunea și dintr-o dată…
BANCUL ZILEI – Doi francezi fac dragoste în cabinetul medical. Doctorul privește acțiunea și dintr-o dată…
Momentul în care George Simion a fost stropit cu cerneală la Iaşi. Liderul AUR n-a schiţat niciun gest VIDEO
Momentul în care George Simion a fost stropit cu cerneală la Iaşi. Liderul AUR n-a schiţat niciun gest VIDEO
Câţi bani îţi trebuie de fapt pentru a achiziţiona o casă de 1 euro în satele superbe din Italia, şi ce obligaţii ai dacă o cumperi
Câţi bani îţi trebuie de fapt pentru a achiziţiona o casă de 1 euro în satele superbe din Italia, şi…
A primit mii de dolari pentru a ieși cu el. Când a aflat cine e, modelul a încremenit!
A primit mii de dolari pentru a ieși cu el. Când a aflat cine e, modelul a încremenit!
Soțul Andreei Tonciu îl distruge pe CRBL, după ce artistul a înjurat-o pe brunetă. Mesajul dur al lui Daniel Niculescu: ”Arătă-ți bărbația prin altceva”
Soțul Andreei Tonciu îl distruge pe CRBL, după ce artistul a înjurat-o pe brunetă. Mesajul dur al lui Daniel Niculescu:…
Unde a dispărut iubita lui Reghecampf! Antrenorul a fost surprins singur
Unde a dispărut iubita lui Reghecampf! Antrenorul a fost surprins singur
E OFICIAL: care va fi prima DACIA FULL HIBRIDĂ
E OFICIAL: care va fi prima DACIA FULL HIBRIDĂ
FOTO. Simona Gherghe, în costum de baie! Apariție rară a vedetei TV: cum arată
FOTO. Simona Gherghe, în costum de baie! Apariție rară a vedetei TV: cum arată
FOTO. Cum arată fiica lui Virgil Ianțu în costum de baie! Adolescenta este de o frumusețe aparte
FOTO. Cum arată fiica lui Virgil Ianțu în costum de baie! Adolescenta este de o frumusețe aparte