Lupescu, discurs cu lacrimi în ochi: „Mi-aș fi dorit să fie și tata aici!”. Simona Halep i-a fost alături la aniversarea a 50 de ani | FOTO

Lupescu, discurs cu lacrimi în ochi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ionuț Lupescu a împlinit duminică 50 de ani și a organizat o petrecere cu fast, dar invitații au fost rugați să nu-i aducă daruri, ci să doneze banii pentru un tânăr cu grave probleme medicale. La gala au fost prezente nume mari ale fotbalului românesc, Mircea Lucescu, Cornel Dinu, Victor Pițurcă sau colegii „Kaiserului” de la națională, ca Ilie Dumitrescu sau Florin Răducioiu, dar și Simona Halep.

Lupescu a ținut un discurs înaintea petrecerii, adresându-i câteva cuvinte Simonei Halep: „În a doua zi după ce am pierdut alegerile, am primit un sms, care am rămas profund impresionat, nu mă așteptam și m-a invitat la meciul ei. Am fost imediat încântat, bineînțeles că m-am dus și am văzut acolo câtă fericire a creat, câtă emulație crează pentru România și nu numai. Și în seara asta vreau special s-o salut și să-i spun: bine ai venit, Simona Halep!

Pentru că majoritatea de aici sunt foști sportivi, știu prin ce treci, sănătate multă, că e foarte important, să nu ai parte de probleme și anul viitor s-o iei din nou de la capăt, să-i pui pe toți la zid, pentru că noi avem mare încredere în tine. Îți mulțumim încă o dată!”, a spus acesta, conform Telekom Sport.

La finalul speech-ului, i-a mulțumit mamei sale și cu lacrimi în ochi a încheiat: „Mi-aș fi dorit să fie și tata aici!”. Părintele său, fostul mare fotbalist Culae Lupescu a decedat în septembrie anul trecut.

Ionuț Lupescu a anunțat și perioada în care va reveni în fotbal și funcția pe care va urma să o ocupe.  El a pierdut alegeri pentru șefia FRF, din aprilie 2018, și de atunci nu a dat curs unei alte oferte.

Ionuț Lupescu:
 

  • A început fotbalul la clubul Mecanică Fină București, fiind apoi transferat ca junior la Dinamo
  • În cariera sa de fotbalist a evoluat la Dinamo, Bayer 04 Leverkusen, Borussia Monchengladbach, Bursaspor și Al Sadd, trecându-și în palmares trei titluri de campion al României, trei Cupe ale României și o Cupă a Germaniei.
  • Component al „Generației de Aur”, mijlocașul a îmbrăcat de 74 de ori tricoul echipei naționale a României, marcând 6 goluri.
  • El a participat la două ediții ale Cupei Mondiale, 1990 și 1994, și la două ale Campionatului European, 1996 și 2000.
  • Lupescu și-a obținut licența de antrenor la Koln, dar a practicat puțin această meserie, conducând doar două echipe, FCM Bacău și FC Brașov
  • În 2005 a intrat în administrație și a ocupat până în 2011 funcția de director general al FRF
  • Din 2011 a fost director al Comisiei Tehnice a UEFA, funcție din care a demisionat la începutul lunii februarie, când a decis să candideze la președinția FRF

 


 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele