Imaginea de milioane cu Gică Hagi pe care a postat-o Lothar Matthaus! Dacă ești român, nu are cum să nu te sensibilizeze

Imaginea de milioane cu Gică Hagi pe care a postat-o Lothar Matthaus! Dacă ești român, nu are cum să nu te sensibilizeze
  • Publicat:
  • Actualizat:

România a fost învinsă de naționala Germaniei, 0-1, în preliminariile Campionatului Mondial din 2022. Însă, înaintea meciului, Lothar Matthaus, fostul mijlocaș legendar al nemților, a avut o postare, pe Facebook, care le-a „furat” inimile fanilor români.

Unicul gol al partidei a fost marcat de Serge Gnabry, în minutul 17.

  • ProSport a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul European de Fotbal U21, din Ungaria și Slovenia. Andrei Trifan, Alin Grigore și Mihai Pop (video+foto) transmit cele mai noi informații de la fața locului.

Imaginea de milioane cu Gică Hagi pe care a postat-o Lothar Matthaus

Înaintea încleștării dintre România și Germania, fostul mare mijlocaș al nemților și-a amintit de Gică Hagi. Astfel că, pe contul personal de Facebook, a postat o fotografie, din timpul unui meci, cu el și „Regele” fotbalului românesc. Alături de fotografie, Matthaus a scris cuvântul „duel”.

Postarea a strâns mii de „like-uri” și comentarii din partea fanilor români, care au apreciat gestul fostului fotbalist neamț.

Imaginea de milioane cu Gică Hagi pe care a postat-o Lothar Matthaus
În imagine, postarea lui Lothar Matthaus

Joshua Kimmich, deranjat de tactica lui Mirel Rădoi din România – Germania

Vedeta Germaniei susține că nu a avut un meci ușor în fața României, deoarece a fost marcat foarte strâns de „tricolori”. Acesta a remarcat faptul că România ar fi putut egala în finalul meciului, prin ocazia incredibilă a lui Nicolae Stanciu.

„Cred că am fi putut să ne facem treaba mai uşoară. În minutul 90, adversarii ar fi putut egala. Am avut câteva ocazii, dar nu am găsit poziţiile bune. Am controlat jocul, dar nu am reuşit să tranşăm situaţia dincolo de orice îndoială. Pentru mine, nu a fost uşor în această seară, am fost marcat foarte strâns, dar nu cred că ar fi avut sens ca eu să părăsesc zona pe care o ocupam”, a declarat Joshua Kimmich, potrivit uefa.com.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele