Liviu Dragnea a reacționat…ironic! Ce a mai putut spune șeful PSD, după „înfrângerea din alegeri”

 Liviu Dragnea a reacționat...ironic! Ce a mai putut spune șeful PSD, după "înfrângerea din alegeri"

Alegerile de la FRF au fost câștigate într-un mod zdrobitor de Răzvan Burleanu (168 de voturi, față de 78 ale lui Ionuț Lupescu), iar rezultatul nu a fost pe placul lui Liviu Dragnea, șeful PSD susținându-l public pe „Kaiser”.

Cu două zile înaintea alegerilor, Dragnea și-a manifestat susținerea pentru fostul mijlocaș al Generației de Aur, Lupescu a avut chiar o emisiune televizată dedicată la Antena 3, dar planurile șefului Camerei Deputaților au fost date peste cap de „oamenii din teritoriu”. În ciuda faptului că Dragnea a transmis un mesaj printre cuvinte „dacă aș fi acolo, aș ști cum să votez” și s-a crezut că influența numărului 1 din PSD se va vedea în scrutinul de voturi, realitatea a lovit crunt în Lupescu și susținătorii săi, Burleanu adunând cu 90 de voturi mai mult.

La puțin timp după victoria clară a lui Burleanu, Dragnea s-a delimitat de Lupescu, a infirmat că l-ar fi susținut pe Lupescu și a oferit o reacție ironică și s-a legat de faptul că Burleanu și-a „tras” voturile de la fotbal feminin și fotbal în sală: „M-ați văzut pe mine să spun public că susțin pe cineva? Pot simpatiza pe oricine! E foarte bine că FRF și-a ales conducerea cu votul masiv al fotbalului feminin și al fotbalului în sală. Avem un fotbal luminos, abia aștept să avem rezultate”, a transmis Dragnea, citat de site-ul știripesurse.ro.

Miercuri, Răzvan Burleanu a câștigat al doilea mandat consecutiv în fruntea Federației de Fotbal, după ce a adunat 168 de voturi (66,1%) dintre cele 254 exprimate în scrutinul de la Casa Fotbalului. Prin comparație, Ionuț Lupescu a strâns 78 de voturi, Marcel Pușcaș se poate lăuda cu opt, iar Ilie Drăgan cu niciunul. „I-am ciuruit”, a fost reacția lui Burleanu.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]