S-au săturat de glorii? Iulian Mihăescu, dat afară de la Dinamo după doar 3 meciuri!

Șefii lui Dinamo au decis astăzi să îl îndepărteze pe Iulian Mihăescu de la echipa secundă a clubului, ca urmare a înfrângerii suferite în ultima etapă, în fața celor de la FC Balș, scor 1-2. Instalat în funcția de antrenor principal la Dinamo II în urmă cu nici trei săptămâni, Iulian Mihăescu a fost anunțat astăzi că nu mai e nevoie de serviciile sale la echipa a doua a clubului și i-a fost propus un post la grupele de copii și juniori. Cum fostul fundaș dreapta a refuzat propunerea, contractul acestuia cu Dinamo a încetat. Postul lăsat liber de Mihăescu va fi preluat de Lucian Mezei, atrnenor până acum la echipa grupa de Juniori A a clubului. Campion cu Dinamo ca jucător și ca antrenor secund, Mihăescu părăsește astfel clubul după o nouă experiență care a durat puțin peste două săptămâni. Deși nici rezultatele nu l-au avantajat pe Mihăescu (3 înfrângeri în tot atâtea partide), decizia conducătorilor dinamoviști pare una pripită, în condițiile în care Ionuț Negoiță anunța în momentul preluării clubului că își dorește o implicare cât mai mare a fostelor glorii.
S-au săturat de glorii? Iulian Mihăescu, dat afară de la Dinamo după doar 3 meciuri!

Șefii lui Dinamo au decis astăzi să îl îndepărteze pe Iulian Mihăescu de la echipa secundă a clubului, ca urmare a înfrângerii suferite în ultima etapă, în fața celor de la FC Balș, scor 1-2.

Instalat în funcția de antrenor principal la Dinamo II în urmă cu nici trei săptămâni, Iulian Mihăescu a fost anunțat astăzi că nu mai e nevoie de serviciile sale la echipa a doua a clubului și i-a fost propus un post la grupele de copii și juniori.

Cum fostul fundaș dreapta a refuzat propunerea, contractul acestuia cu Dinamo a încetat.

Înlocuit de Mezei
Postul lăsat liber de Mihăescu va fi preluat de Lucian Mezei, antrenor până acum la echipa grupa de Juniori A a clubului, unde a avut rezultate extrem de apreciate. Mezei s-a aflat în cărți pentru preluarea echipei secunde și în momentul înstalării lui Mihăescu, care a fost însă preferat tocmai pentru trecutul său la echipa din „Ștefan cel Mare”.

Campion cu Dinamo ca jucător și ca antrenor secund, Mihăescu părăsește astfel clubul după o nouă experiență care a durat puțin peste două săptămâni.  Deși nici rezultatele nu l-au avantajat pe Mihăescu (3 înfrângeri în tot atâtea partide), decizia conducătorilor dinamoviști pare una pripită, în condițiile în care Ionuț Negoiță anunța în momentul preluării clubului că își dorește o implicare cât mai mare a fostelor glorii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]