Acasa » Fotbal Intern » Liga 3 » Bugetarul cu salariu de 31.000 de euro e de neînduplecat! A cerut o chirie gigantică pentru un stadion care se degradează pe zi ce trece

Bugetarul cu salariu de 31.000 de euro e de neînduplecat! A cerut o chirie gigantică pentru un stadion care se degradează pe zi ce trece

Andrei Ducman
04 sept. 2025, 15:42, Liga 3
Bugetarul cu salariu de 31.000 de euro e de neînduplecat! A cerut o chirie gigantică pentru un stadion care se degradează pe zi ce trece
Foto: Sport Pictures

Stadionul din Mediaș, aflat în degradare, nu poate fi închiriat către echipa locală din cauza chiriei uriașe pe care administratorul o cere. Șeful Transgaz, care are un salariu de 31.000 de euro, este de neînduplecat, astfel că formația de Liga 3 pare condamnată să joace în împrejurimi.

ACS Mediaș, formație care a fost înființată de suporterii medieșeni, nu poate închiria stadionul local din cauza deciziilor cel puțin stranii ale șefului Transgaz, administratorul arenei, care cere o chirie de 8.000 de euro pe meci! Eric de Oliveira sau Ionuț Buzean lucrează acum pentru ACS Mediaș, formație aflată în Liga 3.

Chirie uriașă cerută de șeful Transgaz pentru închirierea stadionului din Mediaș

ACS Mediaș a pornit din Liga 4 după desființarea clubului Gaz Metan, din anul 2022. Medieșenii au promovat în Liga 3, acolo unde au planuri de a contura o echipă competentă pentru a se menține cel puțin la mijlocul clasamentului. Momentan, conducătorii formației de al treilea eșalon au parte de o situație halucinantă.

Nu pot închiria stadionul local din cauza prețului uriaș cerut de șeful Transgaz, care are un salariu de 31.000 de euro. Cel mai bine plătit bugetar le-a cerut actualilor conducători suma de 8.000 de euro pe meci, dezvăluie Ionuț Buzean, un jucător emblematic local.

„Ni s-a cerut o chirie incredibilă, 8.000 de euro pentru fiecare meci! O sumă uriașă la acest nivel. Am plătit de trei ori, pentru că n-am avut alternativă, dar nu putem continua așa. La un moment dat ne-au cerut 150.000 de euro pentru un an de zile. Păi, noi abia ne descurcăm, mai pun și eu bani de la mine, de unde să scoatem sume din astea astronomice?!”, a spus Ionuț Buzean, conform celor de la Golazo.

Sibiul e de 7 ori mai ieftin, Clujul de 2 ori mai ieftin, iar Târgu Jiu de 8 ori mai ieftin

Stadioane moderne precum Sibiu, Cluj Arena sau Târgu Jiu au costuri extrem de avantajoase pentru ACS Mediaș, comparativ cu stadionul local, care se află într-o stare serioasă de degradare. Pentru a-și juca meciurile pe noua arenă din Sibiu, medieșenii ar trebui să scoată din buzunar câte 1.200 de euro per meci.

Pentru a juca pe Cluj Arena, stadionul celor de la Universitatea Cluj, conducerea din Mediaș ar trebui să plătească doar 4.000 de euro, la jumătate față de stadionul local, deși condițiile sunt net superioare pe arena „studenților”. Chiria de la Târgu Jiu este mult mai mică, de doar 1.000 de euro per meci.

Momentan, medieșenii își joacă meciurile pe terenul secundar aflat în complexul stadionului local. Conducătorii clubului se plâng de faptul că nu pot găsi cale de dialog cu șeful Transgaz, Ion Sterian, care încasează 31.000 de euro lunar de la compania de gaz.

„Am făcut multe solicitări de a discuta față în față, dar nu a vrut niciodată. Uită-te pe CV-ul lui! Jenant! Iar după discuțiile apărute cu Bolojan, și-a prelungit mandatul cu încă 4 ani. Te miri de ce este țara asta unde e…”, a mai spus Buzean, conform sursei citate.