A fost ademenit cu un transfer la Steaua, dar a sfârșit rupt în bătaie de un oficial: ‘Mi-a spart gura!’** Drama jucătorului care a venit în România în căutarea gloriei

Jucătorul și-a scos certificat medico-legal.
A fost ademenit cu un transfer la Steaua, dar a sfârșit rupt în bătaie de un oficial: 'Mi-a spart gura!'** Drama jucătorului care a venit în România în căutarea gloriei

Fotbalistul nigerian Abiodun Olayeni,legitimat la Flacăra Făget, și-a depus memoriu la FRF pentru a deveni liber de contract, nefiind plătit din luna august. Totuși, până la soluționarea cazului, jucătorul s-a prezentat la antrenamentele echipei de liga a 3-a, se scrie pe www.banatsport.ro

Oficialii clubului au încercat să-l convingă să renunțe la memoriu, fără succes însă. În urmă cu câteva zile Abiodun a venit la antrenamente, însă nu a mai fost lăsat de oficiali să participe la pregătiri. Abiodun susține că a fost lovit, apoi scos afară cu firma de pază și poliția!

„Marți m-am prezentat la antrenament respectând ce mi-au spus federalii. Conducerea m-a trimis la echipa a doua, la Făget, dar echipa de acolo nu are legătură cu asta. În vestiar am fost tras de haine, mi-au aruncat geanta afară. Gheța (n.r. Daniel Gheța, directorul sportiv al clubului) m-a lovit cu pumnul în față, mi-a spart gura. Au chemat Poliția iar polițiștii nu știau engleză așa că a fost dificil să comunic cu ei, înțelegeau doar ce le spuneau ei. Am vorbit cu cei de la federație, mi-au spus să depun o plângere la poliție și asta am să fac”, a declarat Abiodun pentru sursa mai sus citată.

Cei de la Făget se apără, declarând că nigerianul are un caracter conflictual. „E adevărat, i-am propus rezilierea să scăpăm de el, pentru că e un tip conflictual. El nu ne-a ajutat pe noi cu nimic, nu a jucat nici jumătate din minutele echipei, a avut referate de la fiecare antrenor pentru compotramentul său, făcea ce voia. Gheța i-a spus că nu se poate antrena cu prima echipă iar Abiodun a devenit violent, l-a lovit pe el, are cucuie în cap. Jucătorul Dobre, care era în apropiere, a fost prins și el de o lovitură. Sunt martori toți cei care au fost în vestiar”, a spus președintele clubului, Marian Trăiculescu.

Atât Daniel Gheța, cât și Abiodun, au făcut demersuri pentru a obține certificatul medico-legal în vederea plângerilor penale.

Abiodun a venit în România în anul 2010, împreună cu Fatai, pentru a juca la Astra. Ploieștenii l-au oprit doar pe Fatai la prima echipă, iar pe Abiodun au vrut să-l trimită la echipa. Pe fir a intrat Alin Simota, care l-a ademenit la Jiul Petroșani cu promisiunea că va ajunge la Steaua. Jucătorul a acceptat și a mers în ligile inferioare dar nu a fost mulțumit de condiții. A fost dus apoi la CSM Școlar Reșița în Liga a III-a, de unde a atras atenția mai multor cluburi. O problemă cu viza îl obliga să plece acasă anul trecut dar jucătorul și-a rezolvat problema pentru a veni să joace un an la Flacăra.


 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]