Veste tristă pentru Rapid! Victor Socaciu, artistul care interpretează imnul formației din Giulești, în stare gravă la spital din cauza COVID-19

Răzvan Bucur
Veste tristă pentru Rapid! Victor Socaciu, artistul care interpretează imnul formației din Giulești, în stare gravă la spital din cauza COVID-19

Cântărețul Victor Socaciu, cunoscut pentru interpretarea imnului Rapidului, a fost internat, vineri, în spital, după ce s-a infectat cu nou Coronavirus. Starea artistului este gravă, având plămânii afectați.

Cu câteva zile înainte de a fi diagnosticat și internat, Victor Socaciu participase la un festival de folk care s-a desfășurat în mare parte online.

Victor Socaciu, artistul care interpretează imnul formației din Giulești, în stare gravă la spital din cauza COVID-19

„Nu am amănunte despre cum se simte. Ştiu că a avut febră, şi-ar fi făcut un test care ar fi ieşit negativ, şi practic a întârziat internarea în spital. Asta ştiu. Nu am alte amănunte”, a afirmat prietenul său, Ducu Bertzi.

Conform Vișiniu.ro, Victor Socaciu se află în stare gravă, având nevoie de oxigen suplimentar pentru a respira.

Din nefericire, Victor Socaciu se confruntă și cu alte probleme de sănătate. Artistul are diabet și a suferit, în urmă cu mai bine de 10 ani, o intervenție de transplant de rinichi.

Informaţia a fost confirmată şi de artista Maria Gheorghiu, care a precizat că niciun alt coleg din cei cu care a participat la Festivalul „Om Bun” nu a avut probleme de sănătate.

Cu doar câteva zile înainte de a fi testat pozitiv, Victor Socaciu a organizat la Breaza festivalul „Om Bun”, festival care are loc încă din 1991. Organizatorii au respectat regulile impuse de autorităţi, astfel că evenimentul s-a desfăşurat în mare parte în mediul online. Cu toate acestea, în sală s-au aflat aproximativ 20 de persoane.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]