„U”, neprogramată!

„U
  • Publicat:
  • Actualizat:

Clujenii încă trag ponoasele unui sezon costisitor în Liga I. FRF i-a somat ieri să plătească datoriile către impresarul Traian Gherghișan, care a transferat mai mulți jucători la Universitatea.

Comisia pentru Statutul Jucătorului a decis în ședința de ieri să sancționeze cu neprogramarea la jocuri oficiale a echipei clujene. „U” Cluj a fost pârâtă la FRF de către impresarul Traian Gherghișan. Acesta a intermediat transferurile lui Bilica, Astorga, Merlier și Zongo, în sezonul trecut, iar acum solicită clubului clujean să-i achite comisioanele pentru acele transferuri. „Am tot încercat să ajungem la o înțelegere, dar n-am reușit. Noroc că am reușit să-i mai sensibilizăm pe cei de la FRF. Puteam fi suspendați de la începutul campionatului și atunci era mai grav. Doar eu știu cum m-am zbătut să amân această decizie”, a povestit directorul general Ioan Mărginean. Datoriile către Gherghișan au ajuns la 170 de mii de euro, dar Mărginean spune că impresarul își va primi banii până la finalul acestei luni. „Problema este că el pune penalizări la penalizări și s-a ajuns la o sumă mult mai mare. A spus că a făcut servicii Universității. Eu spun că a făcut mai mult deservicii, prin jucătorii pe care i-a adus, dar din păcate pentru noi, el are acte și nu avem ce face. Trebuie să plătim, pentru că nu mai putem ataca această decizie”, a mai spus oficialul alb-negrilor.

„De mine avea «U» nevoie“

Atacantul Paul Sanda vrea să ajungă golgheterul „alb-negrilor”. „Sunt atacantul de care «U» avea nevoie. Mă pregătesc bine și sper să ajut cât mai mult echipa. E și șansa mea de a-mi relansa cariera”, a declarat Sanda, care nu a reușit să se impună la Sheriff Tiraspol. „Au fost probleme financiare acolo. Investesc mulți bani, dar nu s-au ținut de cuvânt. Puteam să mă întorc la Mediaș, dar am ales „U“ Cluj pentru a evolua mai mult”, a mărturisit Sanda.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este INTERZIS pentru proprietarii de apartamente. Anunț pentru cei care nu stau la adresa din buletin
Este INTERZIS pentru proprietarii de apartamente. Anunț pentru cei care nu stau la adresa din buletin
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele