„Start dificil”

Redactor:
Ștefan Dobre
  • Publicat:
„Start dificil

FC Argeș debutează azi în returul Ligii a II-a, primind acasă vizita uneia dintre echipele cu pretenții ale seriei, Liberty Salonta.
În tur, orădenii au câștigat cu 2-1, producând una dintre surprizele etapei. Acum, alb-violeții vor să se răzbune și, în același timp, să se distanțeze în clasament. Meciul de azi a fost prefațat chiar de antrenorul gazdelor, Ionuț Badea (foto). „Ne așteaptă un start dificil, pentru că toate echipele se mobilizează acum mai mult. Toți vor să înceapă bine. Am oarece temeri vis-a-vis de acest început. După acel 1-2 din tur, de la Salonta, ne gândim acum la revanșă. Salonta este însă o echipă tânără, care vine să joace fotbal. Au un joc defensiv foarte bun și au câțiva jucători de luat în seamă”, a spus Badea.
În ceea ce privește lupta pentru promovare, tehnicianul argeșenilor spune: “Nu suntem deja promovați. Este o diferență mică de puncte între noi și restul echipelor. Orice se poate întâmpla. Problema este că avem meciuri în deplasare la primele cinci clasate. Suntem pe primul loc și vrem să rămânem acolo!”.

Pe aceeași temă
Şi-a dat jos sutienul fără pic de ruşine! E o artistă mega-celebră de la noi. Turiştii au rămas muţi

AUR calcă pe
urmele PP-DD. Partidul lui Simion şi Târziu începe să fie părăsit de parlamentari
AUR calcă pe urmele PP-DD. Partidul lui Simion şi Târziu începe să fie părăsit de parlamentari
WhatsApp anunţă implementarea
WhatsApp anunţă implementarea "View Once". Iată tot ce trebuie să ştii despre noua funcţie
„Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă de lux”. Ce a pățit una dintre cele mai de succes sportive

Statul român vinde un BMW mai ieftin decât Dacia Logan. Ce secret ascunde

Monica Tatoiu: ‹‹Tata castiga 85.000 de lei pe luna cand o Dacie era 50.000 de lei››

Dezvăluire şocantă după aproape 24 de ani: Tavi Colen, acuzat de tentativă de VIOL de o celebră artistă

Primele imagini cu noile buletine cu cip, emise de astăzi la Cluj. Cum arată cărţile de identitate electronice

Ofertă imbatabilă la Lidl - Clienților nu le-a venit să creadă!

De ce ești magnet pentru țânțari. Motive pentru care te înţeapă mai mult pe tine decât pe alţii

Miliardarul Elon Musk are o veste terifiantă pentru noi: Iată cine este, de fapt, „Dumnezeu”

Andreea Bănică, gafă +18 pe plajă! I-a căzut sutienul și a rămas în sânii goi

Marele secret al lui David Popovici. Din ce trăiește familia lui, acum s-a aflat

ȘOCUL ANULUI pentru cei vaccinați cu PFIZER! Este răsturnare totală de situație. Anunțul cumplit a venit chiar acum

Ce se întâmplă cu magazinele Profi în România

Bărbații din zodiac care oferă cele mai mari plăceri femeilor

O TÂNĂRĂ care a mers la bazin cu un costum prea DEOCHEAT a avut parte de ceva ȘOCANT

Dedeman, 3 august: Produsele interesante din noul catalog. Accesorii utile pe caniculă

INTERVIU Un an de la explozia din portul Beirut. Despre situaţia socio-politică din Liban, cu analistul de politică externă, Răzvan Munteanu

BANCUL ZILEI – Bătrânel răsfățat de nevasta de 19 ani

Sezonul pepenilor, cel mai vândut fruct al verii. Sfaturi de la fermieri: cum alegem unul copt prin testul sunetului

Milioane de români au ajuns acţionari la Banca Transilvania fără să ştie

O chelneriţă a servit mulți ani un bătrân ţâfnos. După ce bărbatul a murit a primit un telefon care i-a schimbat viaţa

Andreea Bălan și Tiberiu Argint au plecat într-o nouă vacanță. Ce destinație au ales de această dată

ȘOCANT! Cum făceau amor femeile în URSS 😱😱😱

Cele mai ieftine SUV-uri cu cutie de viteze automată

FOTO. Imagini de senzație cu nepotul favorit al lui Gigi Becali și iubita lui sexy, pe plajă! Lucian, un Nea Mărin miliardar modern

FOTO. Fiica Andreei Berecleanu a încins internetul cu cel mai decoltat costum de baie. Cum arată Eva la 19 ani