Rapid s-a reunit fără antrenor principal! Fostul secund al lui Bergodi a condus primul antrenament

Rapid s-a reunit fără antrenor principal! Fostul secund al lui Bergodi a condus primul antrenament
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lotul echipei Rapid, format din aproximativ 30 de jucători, s-a reunit, luni seară, la baza ProRapid, în absența unui antrenor principal ședința de pregătire fiind condusă de fostul secund al italianului Cristiano Bergodi, Mihai Ianovschi.

Ianovschi ar urma să ocupe funcția de director tehnic, dar deocamdată numirea sa nu a fost oficializată.

La reunire au fost prezenți cinci dintre jucătorii care au evoluat sezonul trecut pentru formația giuleșteană, Daniel Pancu, Nicolae Vasile, Mădălin Martin, Andrei Cerlincă și Virgil Drăghia. De asemenea, au fost prezenți și șase jucători străini transferați în această pauză competițională, Pulpo Romero, Miquel Robuste, Miguel Angel Luque, Dani Tortolero, Wilfred Moke și Jose Embalo. Restul jucătorilor sunt fotbaliști tineri cu vârste cuprinse între 17 și 20 de ani, selecționați în urma trialurilor efectuate în această vară la baza ProRapid.

Inițial, luni, la ora 16.00, era programată o conferință de presă în cadrul căreia urmau să fie prezentați oficial Adrian Iencsi – antrenor principal, Daniel Pancu – președinte și Mihai Ianovschi – director tehnic. Din cauza unor neînțelegeri cu acționarul majoritar Valerii Moraru, Adrian Iencsi a refuzat să semneze contractul, iar Daniel Pancu a anunțat conducerea că dorește să își continue cariera de jucător încă un an.

Prezent la baza ProRapid, la reunirea lotului, acționarul majoritar Valerii Moraru a refuzat să facă declarații.

Echipa Rapid se va pregăti la baza ProRapid până la 27 iulie când este programată plecarea într-un stagiu montan care se va încheia la 7 august. În data de 9 august lotul va efectua un nou cantonament, cel mai probabil în străinătate, iar în 29 august este programată prima etapă a Ligii a II-a.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare