Acasa » Fotbal Intern » Liga 2 » Ministrul Radu Miruță, reacție despre închiderea secțiilor de la CSA Steaua: „Vor exista controale foarte dure, cu trimiterea vinovaților la Parchet”

EXCLUSIV Ministrul Radu Miruță, reacție despre închiderea secțiilor de la CSA Steaua: „Vor exista controale foarte dure, cu trimiterea vinovaților la Parchet”

Cosmin Olteanu
Ministrul Radu Miruță, reacție despre închiderea secțiilor de la CSA Steaua: „Vor exista controale foarte dure, cu trimiterea vinovaților la Parchet”
mediafaxfoto.ro

Radu Miruță, ministrul Apărării, a vorbit, în exclusivitate, pentru ProSport, despre posibilitatea ca secția de handbal masculin de la CSA Steaua să fie închisă.

În ultimele zile, în spațiul public au apărut informații potrivit cărora Radu Miruță ar plănui închiderea mai multor secții din cadrul clubului Armatei, inclusiv cea de handbal masculin. Ca reacție, mai multe foste glorii ale handbalului românesc au trimis o scrisoare către șeful MApN, în încercarea de a stopa acest demers.

Ce spune Radu Miruță despre închiderea secțiilor de la CSA Steaua

Radu Miruță susține că, până în prezent, nu a primit o astfel de scrisoare și infirmă categoric informațiile potrivit cărora secția de handbal masculin ar urma să fie închisă.

Totodată, ministrul Apărării anunță controale „foarte dure” la toate secțiile din cadrul CSA Steaua, precizând că acestea ar putea duce inclusiv la acțiuni în instanță împotriva unor angajați.

„Nu am primit o astfel de scrisoare. Nu există nici măcar vreo discuție începută pentru ca o astfel de secție să fie închisă. Ce există sunt niște controale foarte dure, cu trimiterea la Parchet a unor vinovați. Și, ca de obicei, cei care sunt vinovați încearcă să pună presiuni colaterale prin stânga și prin dreapta. Le urez succes! Vor avea efect zero! În acest moment, nu a venit la mine nici măcar o discuție incipientă cu o astfel de propunere (n.r. de închidere a secției masculine de handbal)”, a declarat Radu Miruță, în exclusivitate, pentru ProSport.

Florin Talpan, discurs năucitor la adresa lui Radu Miruță

Juristul CSA Steaua, Florin Talpan, a avut, zilele trecute, o ieșire în decor la adresa lui Radu Miruță, pe care l-a acuzat că nu ia nicio măsură, deși ar cunoaște problemele din interiorul clubului Armatei.

„Dacă nu eram eu, ce situație mai rezolva el? Nici nu mă primește în audiență și sunt în continuare sancționat. Este singurul, alături de Eduard Danilof, care poate candida la concursul pentru funcția de comandant. Sunt singurii oameni din clubul Steaua care sunt colonei plini. Ăsta e ministru?

Știe ce probleme sunt și nu face nimic. Sunt foarte dezamăgit și îmi pare rău pentru ce am făcut pentru statul român. Statul român nu mă merită. O să facă pași greșiți. Trebuia să mă cheme să vorbim. Miruță face conferință de presă și spune că s-au dat nu știu câți bani pe traduceri. Păi, 19.000 de lei împărțiți la 5 euro cât vin? Câteva mii de euro”, a spus Florin Talpan, la Rizea TV.