Acasa » Fotbal Intern » Liga 2 » Proiectul noului stadion dintr-un oraş istoric al României, care va costa 54 de milioane de euro, e lovit puternic. Un constructor a intrat în faliment!

Proiectul noului stadion dintr-un oraş istoric al României, care va costa 54 de milioane de euro, e lovit puternic. Un constructor a intrat în faliment!

Andrei Ducman
18 sept. 2025, 15:03, Liga 2
Proiectul noului stadion dintr-un oraş istoric al României, care va costa 54 de milioane de euro, e lovit puternic. Un constructor a intrat în faliment!
Foto: Sport Pictures

Un proiect uriaș din România are parte de obstacole neașteptate, după ce constructorul stadionului Corvinului Hunedoara a intrat în faliment. Noua arenă din orașul istoric autohton nu se află la primele probleme, după ce licitația publică a proiectului de 54 de milioane de euro a fost contestată.

Lucrările din Hunedoara nu au început încă, deoarece unul dintre constructorii atribuiți de Compania Națională pentru Investiții a intrat în faliment. Stadionul Corvinul avea deja parte de probleme, deoarece construcția proiectelor de acest gen a intrat sub incidența măsurilor de austeritate propuse de Guvernul Bolojan în urmă cu câteva săptămâni.

Stadionul de 54 de milioane de euro din Hunedoara are parte de noi probleme

Corvinul spera să aibă un nou stadion în următorii ani, deoarece are ca obiectiv revenirea în Superliga cât mai curând. Legendarul stadion trebuia să fie demolat și ridicat unul nou de la zero, dar proiectul a avut parte de probleme constante.

În trecut, o contestație a fost depusă la CNI cu privire la firma care urma să construiască stadionul, astfel că s-au întârziat foarte mult procedurile. În urmă cu câteva săptămâni, Guvernul Bolojan a sistat proiectele de stadioane care nu au ajuns la cel puțin 50% din totalul lucrărilor, astfel că Hunedoara a fost pusă pe hold.

Recent, firma arădeană P.A.B. România SRL, cea care urma să construiască noul stadion Corvinul, a intrat în faliment. Decizia a fost luată de Tribunalul Arad pe data de 9 septembrie 2025. Totuși, decizia nu este încă definitivă, astfel că poate fi atacantă în instanță.

Compania arădeană avea deja alocată o parte de proiect la Hunedoara, de 8,4 milioane de euro din totalul de aproape 54 de milioane alocate pentru construire. Contractul a fost semnat în primăvara acestui an, alături de Compania Națională de Investiții.

Tribunalul Arad a declarat falimentul constructorului stadionului Corvinul

Magistrații Tribunalului din Arad au oferit sentința în urmă cu câteva zile, în care au detaliat ceea ce se va întâmpla dacă decizia nu va fi atacată în instanță de pârât. Arădenii au 30 de zile la dispoziție să formuleze o contestație a deciziei.

„Se dispune intrarea în faliment în procedură generală a debitoarei P.A.B. România SRL. Dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare”, a fost decizia magistraților de la Tribunalul din Arad.

„Pentru tot ce ni s-a luat, dați-ne înapoi măcar un vis: Noul Stadion Corvinul!”, a fost bannerul afișat de fotbaliștii celor de la Corvinul Hunedoara la unul dintre meciurile de Liga 2, după ce construirea arenei întârzie să înceapă.