Primele probleme pentru Ionuț Popa după ce a semnat cu UTA: „Ne declarăm consternați” De unde a pornit scandalul

Redactor:
Dan Mirea
Primele probleme pentru Ionuț Popa după ce a semnat cu UTA:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UTA Arad a anunțat vineri seara că a ajuns la un acord cu Ionuț Popa, care va ocupa la echipa din Liga 2 postul de director tehnic, dar numirea acestuia în funcție a stârnit primele valuri la Arad. Fanii echipei nu au putut uita contrele pe care Popa, fost antrenor la ACS Poli Timișoara, le-a avut cu oficialii arădeni în barajul de promovare în Liga 1.

Popa e considerat un salvator de conducerea clubului UTA Arad, iar acesta va avea misiunea ca alături de antrenorul principal să salveze clubul de la retrogradarea în Liga 3. Totuși, fostul antrenor ar putea să nu aibă parte de o atmosferă prea plăcută, după ce „peluza” și-a adus aminte de comportamentul său pe vremea când îi reprezenta pe rivalii de pe Bega.

„Ne declarăm consternați de decizia conducerii clubului UTA de a-l numi pe Ionuț Popa în funcția de director tehnic al echipei de fotbal. Constatăm cu mâhnire că de această dată conducerea clubului, cu care până acum am avut o relație de colaborare foarte bună, a ales să ne pună în fața faptului împlinit.

Cu doar câteva săptămâni în urmă, reprezentanții conducerii demisionare a clubului declarau public că primăria și Suporter Club UTA reprezintă pilonii pe care se sprijină viitorul acestui club. Constatăm că dintr-o dată, unul din acești piloni s-a evaporat.

Nu am avut niciodată pretenția să fim implicați în deciziile tehnice și manageriale. Nu am făcut niciodată sugestii de antrenori, transferuri sau strategii. Am fost însă mereu foarte atenți la decizii care pot afecta imaginea și onoarea acestui club. Aducerea în club a unei persoane care în trecut a avut nu o dată declarații și acțiuni de natură să aducă prejudicii de onoare clubului nostru considerăm că face parte din această categorie, a deciziilor cel puțin delicate, care ar fi trebuit discutate în familia UTA-ei… asta dacă ea există și altundeva decât în declarațiile de presă. Iar când vorbim de trecut, nu trebuie să mergem mai departe de vara trecută, fiind foarte ușor pentru oricine să găsească pe internet probe ale comportamentului reprobabil pe care l-a avut actualul director tehnic al clubului nostru, pe atunci adversar la baraj și, printre altele, agent provocator al unui conflict verbal cu antrenorul UTA-ei, Laurențiu Roșu.

Având în vedere această situație, Suporter Club UTA invită toți membrii și simpatizanții la o întâlnire care va avea loc luni, 5 martie de la ora 19.00 pentru a stabili o atitudine oficială a asociației și un eventual plan de acțiune.

Pentru noi doar UTA contează!”, au comunicat suporterii. 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Decizia finală privind pensiile românilor. Ciolacu a dat ordin: Din respect față de seniori
Decizia finală privind pensiile românilor. Ciolacu a dat ordin: Din respect față de seniori
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…