Prima reacție a lui Răzvan Zăvăleanu privind implicarea lui Mohammad Murad la Dinamo: „Nimeni nu ne-a cerut niciun fel de act. Noi avem actele pregătite, le punem la dispoziție și în 5 minute”

Prima reacție a lui Răzvan Zăvăleanu privind implicarea lui Mohammad Murad la Dinamo: „Nimeni nu ne-a cerut niciun fel de act. Noi avem actele pregătite, le punem la dispoziție și în 5 minute”
  • Publicat:

Administratorul judiciar al lui Dinamo, Răzvan Zăvăleanu, spune că Mohammad Murad nu a solicitat conducerii niciun act, dar și-a manifestat bucuria că omul de afaceri libanez este interesat să se implice la club.

Suporterii lui Dinamo sunt în continuare speriați de situația financiară precară a clubului, cu toate că „alb-roșiii” au reușit să înceapă sezonul și chiar au făcut mai multe mutări pe piața transferurilor. Cel mai vehiculat nume în ultima perioadă este cel al lui Mohammad Murad, care s-a declarat interesat să se implice, nu înainte însă de a cunoaște amănunțit situația clubului. Cu toate că s-a speculat că acesta  ar fi solicitat unele acte care s-ar lăsa așteptate, omul de afaceri libanez a clarificat lucrurile și a precizat că nu așteaptă decât răspunsuri.

Administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu a explicat că în acest moment nu este vorba despre negocieri cu Mohammad Murad, ci despre discuții.

Prima reacție a lui Răzvan Zăvăleanu privind implicarea lui Mohammad Murad la Dinamo

Dispărut din peisaj după învestirea lui Vlad Iacob în funcția de administrator special, Răzvan Zăvăleanu a intrat în direct la Radio Dinamo 1948 și a explicat că Mohammad Murad trebuie doar să ceară actele pe care le consideră necesare, deoarece totul este pregătit.

„Noi nu suntem implicați în niciun fel de negociere. Am fost prezenți la ședința de marți, din punctul nostru de vedere nu a fost nicio negociere. Cele mai multe informații pe care le am sunt preluate din presă, cum le aveți și dumneavoastră.

Nu e o lipsă de comunicare cu Vlad Iacob, comunicăm bine, dar cred că știu ce înseamnă negocieri și, practic, nu s-a întâmplat nimic de la ședința de marțea trecută

Ne dorim ca orice persoană cu bani și bine intenționată să vină și să ajute Dinamo. Am văzut declarațiile, însă nimeni nu ne-a cerut niciun fel de act. Noi avem actele pregătite, le punem la dispoziție și în 5 minute.

Am fost dezamăgit pentru că după aceste declarații în presă, suporterii au fost supărați pe noi că nu am pune la dispoziție actele, ceea ce e departe de noi. Unul dintre colegii mei, după apariția primului interviu al domnului Murad, i-a transmis un mesaj în care i-a spus că îi punem la dispoziție toate documentele necesare. Sper ca după această discuție să primim un răspuns”, a declarat Răzvan Zăvăleanu pentru Radio Dinamo 1948.

Pe Răzvan Zăvăleanu îl doare la pălărie dacă retrogradează Dinamo

„Nu pot spune în acest moment că e ceva care ar putea fi aproape de o finalizare”

Răzvan Zăvăleanu îi temperează pe suporterii lui Dinamo, cărora le transmite că în acest moment nu există cu nimeni discuții care să fie aproape de o finalizare.

„Nu cred că un investitor poate să ia o decizie fără să discute cu administratorul judiciar. Noi suntem deschiși, ne-am bucurat tare mult, dar acum sunt și eu confuz ca dumneavoastră.  Discuțiile sunt mai mult deschise de noi, nu pot spune că au venit mai multe persoane să se intereseze de Dinamo. Nu pot spune în acest moment că e ceva care ar putea fi aproape de o finalizare.

De asta ne-am bucurat în urma declarației domnului Murad de astăzi, cum că e interesat de Dinamo. Nu suntem în concediu și chiar dacă am fi în concediu, am putea pune la dispoziție documentele”, a mai spus Răzvan Zăvăleanu, la Radio Dinamo 1948.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total OBLIGATORII
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total OBLIGATORII
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen