Ovidiu Burcă și-a întărit staff-ul tehnic la Dinamo: „Pregătirea fizică putea fi mai bună”. Pe cine au adus „câinii”

Ovidiu Burcă și-a întărit staff-ul tehnic la Dinamo: „Pregătirea fizică putea fi mai bună”. Pe cine au adus „câinii”
  • Publicat:

Staff-ul tehnic al lui Ovidiu Burcă (42 de ani) de la Dinamo a fost completat cu un psiholog și un preparator fizic, care au misiunea de a regla problemele de la nivelul lotului.

Dinamo a învins-o pe Progresul Spartac la debutul în Liga 2, dar suporterii „câinilor” și antrenorul Ovidiu Burcă au observat destule probleme în joc. Tehnicianul s-a declarat nemulțumit de nivelul de pregătire fizică la care sunt jucătorii, astfel că în staff a fost cooptat un preparator de la care se așteaptă să rezolve această problemă.

De asemenea, administratorul special Vlad Iacob a anunțat cooptarea psihologului Silviu Ioniță, care colaborează și cu Federația Română de Fotbal.

Ovidiu Burcă și-a întărit staff-ul tehnic la Dinamo

Antrenorul lui Dinamo, Ovidiu Burcă, vrea să rezolve problemele pe care le are la echipă încă din startul sezonului, astfel încât să nu irosească puncte care se pot dovedi esențiale pentru intrarea în play-off.

Administratorul special Vlad Iacob spune că tehnicianul s-a declarat nemulțumit de condiția fizică a jucătorilor, care au dat semne de oboseală în ultima parte a meciului cu Progresul Spartac, astfel că deja a adus un preparator la echipă.

„Atitudinea din prima etapă a fost bună, dar mai e mult de muncă. Din păcate, perioada de pregătire din vară nu a fost făcută cu actualul staff tehnic. Pregătirea fizică, în opinia staff-ului actual, putea fi mai bună. Dar staff-ul lucrează intens, încercăm să remediem aceste probleme. Avem un preparator fizic nou care a venit la echipă. Avem o scurtă pauză între cele două meciuri și se lucrează intens la antrenamente, trebuie să recuperăm”, a spus Vlad Iacob la Radio Dinamo 1948.

Administratorul special de la Dinamo a anunțat, de asemenea, că jucătorii au, acum, și sprijin de natură psihologică, după cooptarea lui Silviu Ioniță.

„Vă dau o informație în premieră. Silviu Ioniță, care e și psihologul Federației Române de Fotbal, lucrează cu loturile naționale de foarte mult timp, s-a alăturat de azi staff-ului nostru. Am început să testăm jucătorii, ei vor avea un profil mental și vom ști cum să lucrăm cu fiecare în parte.

Vom avea mai multe informații despre lotul actual după această testare”, a mai spus Vlad Iacob în direct la Radio Dinamo 1948.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la toată lumea”
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la…
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
Surpriză  în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…