Ovidiu Burcă, dărâmat după încă un eșec al lui Dinamo în Liga 2: „Știam că este aproape misiune imposibilă!”. Vlad Iacob anunță plecări

Ovidiu Burcă, dărâmat după încă un eșec al lui Dinamo în Liga 2: „Știam că este aproape misiune imposibilă!”. Vlad Iacob anunță plecări
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ovidiu Burcă, antrenorul echipei Dinamo București, s-a arătat deznădăjnuit după eșecul cu Unirea Dej din Liga 2.

Dinamo București și Unirea Dej s-au întâlnit sâmbătă, la pe stadionul din Clinceni, în cadrul etapei a patra din Liga 2, iar „câinii” au pierdut cu scorul de 2-3.

Angelo Cocian a deschis scorul pentru Unirea Dej, în minutul 31, iar Dinamo a restabilit egalitatea prin Alexandru Pop, în minutul 54. După doar patru minute, același Cocian a readus-o pe Unirea Dej în avantaj.

Ovidiu Burcă, dărâmat după încă un eșec al lui Dinamo în Liga 2

În minutul 73, tot Pop a punctat pentru Dinamo, restabilind egalitatea, însă un alt Alexandru Pop, de la Unirea Dej, a adus victoria echipei sale, în minutul 77.

Dinamo a ajuns astfel la trei meciuri pierdute consecutiv în Liga 2, având o singură victorie, în prima etapă, cu Progresul Spartac.

După meci, antrenorul Ovidiu Burcă nu și-a putut explica atitudinea jucătorilor cu experiență din lotul lui Dinamo.

„Am pierdut un moment important. Știam că răbdarea suporterilor este limitată. Și mie, unul, îmi este foarte greu. Am văzut jucători care au anumită experiență și le e teamă. Știam că este aproape misiune imposibilă. Nu lăsăm brațele jos”, a spus Ovidiu Burcă, după meci.

După cele patru etape disputate până acum în Liga 2, Dinamo ocupă locul 17, cu doar trei puncte, fiind mai bine clasată decât Ripensia Timișoara, Metaloglobus și Unirea Constanța.

„E tensiune foarte mare, îi înțeleg pe fani, încă o dată o să îi rog să aibă puțină răbdare. Atât eu cât și Ovidiu am venit în cel mai dificil moment din istoria lui Dinamo și am venit ca să construim. Cred că au marcat 3 goluri din aproximativ două ocazii. Spiritul lui Dinamo lipsește și, din păcate, lipsește la unii jucători care sunt aici de mai mult timp. Dacă sunt jucători care nu înțeleg ce înseamnă Dinamo, vor pleca”, a spus și Vlad Iacob, administratorul special al clubului.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…