„Obligatoriu înainte!”** Marian Iancu aduce bani de acasă pentru a salva Poli! „Se impune urgent o nouă intervenție personală cu lichidități”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Politrehnicii Timișoara, Marian Iancu, a emis un comunicat prin care îi anunță pe suporterii echiepi că este dispus să investească la club din propriul buzunar, asigurând astfel bănățenilor un nou început.

„Mă bucură faptul că membrii Druckeria fac politică și mă feresc să-i numesc ipocriți. Sunt consecvent cu ideile mele, iar faptul că tot mai multe persoane afiliate spiritului Poli se implică, îl consider foarte important și de mare actualitate.

Mă mai bucură de asemenea faptul că Gheorghe Ciuhandu nu mai candidează. Încep să înteleg de ce împotriva evidenței, și mă refer la forța și rezultatele clubului, ne-a lăsat fără o parte importantă din bugetul echipei pentru campionatul 2010-2011, cu consecințele deosebit de grave pe care le cunoașteți. Chiar si in aceste conditii, înfruntand un sistem corupt am ieșit vicecampioni. Încep să înteleg din ce în ce mai multe. Urmăresc atent ce se intamplă la Consiliul Județean. Există o asemănare clară și concertată a celor două entități în relația cu clubul și cu obligațiile asumate public, raportate la punerea lor în practică. Toate acestea mă obligă să-mi regândesc poziția față de fotbal în general și de Poli în special. Se impune urgent o nouă intervenție personală cu lichidități, pentru a asigura necesarul participării până la final în competiția în care ne aflăm, cât și pentru a crea cadrul și condițiile pentru viitorul echipei.

Duelul electoral între Dl. Orza și Dl. Robu este unul clar alb-violet! Ambii sunt captivi din proprie inițiativă ai fenomenului social Poli. Faceți voi diferența în favoarea celui care va avea și puterea necesară de a onora promisiunile din timpul campaniei ce va urma, ca parte din contextul politic de după alegeri. A sosit timpul ca Timișoara să se ancoreze activ în interiorul puterii ce va rezulta și să capitalizeze beneficiile acestui fapt (stadion nou, etc).

După 1 mai, dar nu mai târziu de prima decadă a lunii respective, vă voi prezenta simplu, dar in detaliu pașii noului și totodată vechiului club de fotbal Politehnica Timișoara. „Obligatoriu înainte!”

Hai Poli!”

Marian Iancu, președinte C.A. al FC Politehnica Timișoara”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele