Niciun meci fără „pinalti”, la Ceahlăul

Redactor:
Mihai Andries
Niciun meci fără
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ceahlăul este mai mult ca oricând echipa lui „Pinalti“ în drumul spre Liga I. Echipa patronată de Gheorghe Ștefan și manageriată de Florin Marin este pe cale să stabilească un record incredibil, ajungând la opt penalty-uri primite în doar 13 partide. Un simplu calcul matematic arată că, o dată la 150 de minute, arbitrii au indicat punctul cu var în favoarea echipei nemțene și de fiecare dată, exceptând meciul cu Sportul, au fost obținute puncte importante pentru Ceahlăul.

După scandalul de la Suceava, de acum câteva etape, soldat cu agresarea centralului Bocăneală și suspendarea din fotbal timp de un an a jucătorilor Bolohan și Liviu Pavel, nemțenii sunt din nou în centrul atenției.
Meciul de ieri, netelevizat, a fost marcat de incidentul din minutul 66, când la un contact în careu între Teușan și un jucător nemțean, mingea a ajuns la portarul celor din Buftea și cu mare întârziere s-a dictat penalty pentru Ceahlăul. În semn de protest față de decizia centralului Florescu, ilfovenii au părăsit terenul. Referitor la acest incident, Zimmermann, portarul oaspeților, a declarat pentru ProSport: “A fost o decizie impulsivă venită după un meci în care nu am fost lăsați să jucăm. A fost un joc fragmentat. De ce credeți că nu a fost televizat? Așa cum știam noi ce ne așteaptă, așa au știut și ei și și-au luat măsuri.”

Readuși cu greu pe teren de antrenorul Ioan Balaur, oaspeții au încercat să treacă peste golul primit din penalty-ul care a declanșat scandalul. Meciul s-a terminat în cele din urmă la egalitate, rezultat care îi avantajează pe cei de la FC Ploiești. Etapa viitoare vine momentul adevărului, cu derby-ul de la Ploiești dintre liderul FC, care nu a primit niciun penalty în acest sezon, și ocupanta locului doi, Ceahlăul, care a primit prea multe…

 

Fotbaliști în scaune cu rotile

Căpitanul Progresului, Dobre, și doi coechipieri, Rusu și Ives (foto), au intrat pe teren la meciul cu FCM Bacău în scaune cu rotile. Tehnicianul Marius Șumudică și echipa lui s-au alăturat astfel campaniei „Accidentele se pot întâmpla oricui. Ai mai multă grijă în trafic!”, inițiată de Poliția Capitalei și susținută de Sport.ro, PRO TV, Acasă, Pro Cinema și MTV.
"Sunt alături de toți cei care susțin astfel de campanii. Am avut și eu un accident de mașină anul acesta. Am tras și eu o sperietură mare, însă am avut mare noroc. Sunt mulți cei care nu au această șansă”, a declarat antrenorul Progresului, care nu l-a uitat pe Ibrahim Dossey, ieșit din comă după accidentul suferit în urmă cu două luni: „Bineînțeles că ne bucurăm de vestea că Dossey și-a revenit. Este unul dintre noi și trebuie să îl susținem în aceste clipe grele din viața sa.”
Numai de la începutul acestui an, în București au avut loc peste 1.000 de accidente grave. 950 de persoane au fost rănite grav, iar 118 au murit. În toate emisiunile și programele lor, Sport.ro, PRO TV, Acasă, Pro Cinema și MTV vor sprijini campania inițiată de Poliția Capitalei și vor atrage atenția asupra faptului că oricine poate fi victima unui accident cumplit de circulație.

 

"Arbitrajul a fost unul bun. Jucătorii de la Buftea au întrerupt partida mai bine de trei minute. Conform regulamentului, arbitrul trebuia să dea 3-0 pentru Ceahlăul" – Viorel Mestecăneanu. președinte CA Ceahlăul

"Nu știu de ce nu a fost un meci televizat, noi am avut toate meciurile de acasă de până acum televizate, mă gândeam că poate asta a fost o măsură de precauție pentru ceva" – Ion Balaur, antrenor CS Buftea

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…