Mircea Bornescu a dezvăluit secretul Craiovei, după victoria cu Rapid: „De când am ajuns aici, am pus accent pe asta”. Ce mesaj le-a transmis jucătorilor | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Mircea Bornescu, directorul sportiv al echipei FC U Craiova, a vorbit în exclusivitate în cadrul emisiunii ProSport Live, despre victoria cu Rapid, scor 1-0.

FC U Craiova și Rapid s-au întâlnit pe Stadionul „Ion Oblemenco”, în cadrul etapei a patra din play-off-ul Ligii 2, iar oltenii au învins cu scorul de 1-0, după golul în scris de către atacantul italian Andrea Compagno (24 de ani).

Mircea Bornescu a avut cuvinte de laudă la adresa jucătorilor lui Mihai Iosif, însă a ținut să evidențieze modul prin care au reușit oltenii să se distanțeze din nou la trei puncte de Rapid, în fruntea clasamentului din Liga 2. Acesta a pus această reușită pe seama atitudinii jucătorilor și mesajului transmis, încă de la sosirea la Craiova, de către el și antrenorul Eugen Trică.

Mircea Bornescu, după FC U Craiova – Rapid 1-0

„Întotdeauna am spus că Universitatea Craiova și Rapid sunt echipele la care eu țin foarte mult, asta și datorită suporterilor și a tot ceea ce se întâmplă la aceste echipe. A fost un meci destul de dificil, încărcat din punct de vedere al emoțiilor, dar într-un final mă bucur pentru mine că echipa la care activez în momentul de față a câștigat.

Rapid are jucători foarte buni, tehnici, dar noi am stat foarte bine în teren. De la început, de când am ajuns aici, am pus accent foarte mult pe determinare și spirit de sacrificiu. Consider că doar așa poți face în acest moment performanță. Au calitate jucătorii Craiovei și din acest motiv jucătorilor de la Rapid le-a fost destul de greu să aibă ocazii. Ne-am apărat foarte bine și nu le-am dat nicio șansă de a marca.

De când am venit aici, și eu, și Eugen am încercat să le explicăm ceea ce înseamnă să joci la un club de talia Universității Craiova și ceea ce înseamnă să ai determinare și spirit de sacrificiu. Și le-am spus că există posibilitatea să joace în 10 oameni, împotriva arbitrilor, împotriva suporterilor când se va da drumul, iar ei trebuie să fie uniți și să fie uniți și determinați. Numai așa pot face performanță”, a spus Mircea Bornescu, la ProSport Live.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania