Mihai Eșanu, mesaj emoționant la despărțirea de Dinamo: „A fost o onoare! Aș fi vrut să rămân”

Christian Luță
Mihai Eșanu, mesaj emoționant la despărțirea de Dinamo: „A fost o onoare! Aș fi vrut să rămân”
Eșanu a primit credit din partea lui Cătălin Mulțescu

Mihai Eșanu s-a despărțit de Dinamo, după 9 ani în care s-a aflat în cadrul clubului și a transmis un mesaj emoționant către echipa sa de suflet.

Portarul a mărturisit că decizia nu i-a aparținut lui și a făcut trimitere la faptul că Ovidiu Burcă a ales să nu se mai bazeze pe el în acest sezon al Ligii a 2-a.

Denis Oncescu și Ștefan Fara sunt variantele „câinilor” pentru postul de portar în noua stagiune, primul fiind titular în victoria obținută împotriva Progresului Spartac, 1-0.

Mihai Eșanu, mesaj emoționant la despărțirea de Dinamo: „A fost o onoare! Aș fi vrut să rămân”

La despărțirea de clubul său de suflet, Eșanu și-a cerut scuze în fața suporterilor pentru evoluțiile sale, care nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor. În mod special la barajul împotriva Universității Cluj, în care portarul a gafat și în tur, și în retur, ultrașii dinamoviști l-au apostrofat pe Eșanu pentru greșelile sale.

„Mulțumesc, DINAMO, pentru tot! A fost un vis devenit realitate și o onoare să joc la echipa pe care am iubit-o de mic. Au fost 9 ani cu de toate: victorii, înfrângeri, bucurii, lacrimi, momente de neuitat, accidentări.

Îmi pare sincer rău pentru că, uneori, evoluțiile mele nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor suporterilor. Aș fi vrut să rămân și să ajut să aducem Dinamo acolo unde îi este locul, dar nu a depins de mine. Mulțumesc tuturor oamenilor care au fost alături de mine și de noi în momentele bune, dar mai ales în cele rele”, a scris Mihai Eșanu, pe Instagram.

În perioada în care a evoluat pentru prima echipă a lui Dinamo, Eșanu a adunat 46 de jocuri în tricoul alb-roșu, în care a primit 62 de goluri. În 13 rânduri a reușit să mențină poarta intactă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]