Leo Grozavu, pe cale să revină în antrenorat! A confirmat negocierile cu echipa care tocmai și-a demis antrenorul: „Este o provocare!”

Redactor:
Andreea Visu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Leo Grozavu, antrenorul român în vârstă de 55 de ani, este pe cale să revină în iarbă după o pauză de mai bine de un an.

Ultima dată, Leo Grozavu a antrenat-o pe Sepsi Sfântu Gheorghe, echipă de la care a plecat în septembrie 2021.

În urmă cu o zi, Poli Iași l-a demis pe Claudiu Niculescu, iar președintele Cornel Șfaițer l-a contactat pe Leo Grozavu, bunul său prieten.

Leo Grozavu, pe cale să revină în antrenorat! A confirmat negocierile cu echipa care tocmai și-a demis antrenorul

Leo Grozavu a confirmat negocierile și a anunțat că va merge să poarte discuții cu cei din conducerea lui Poli Iași.

„Este o provocare. Dacă nu era Cornel (n.r. Cornel Șfaițer, președintele lui Poli Iași), nu se punea problema. Dar, să știți că nu am bătut palma cu ei. Am zis: «Hai să încercăm». Voi merge joi acolo și vom discuta concret.

Sunt șanse destul de mici (n.r. să stea sâmbătă pe bancă), asta dacă vom bate palma. Sigur că în ziua de azi este posibil orice. Nu cred că joi se va finaliza totul, dacă vom ajunge la un numitor comun. Dar, dacă voi semna, atunci probabil că vineri voi lua un prim contact cu echipa, așa că e greu să zic acum că voi fi pe bancă la meciul de sâmbătă. Dar, sunt șanse destul de mici.

Vreau să am cât mai multe elemente la îndemână pentru a avea succes. Vom vedea ce va fi. Sigur, Cornel mi-a prezentat situația în mult roz. Mă gândesc la faptul că nu m-a chemat degeaba până acolo. Mai ales că ei m-au vrut și în vară, dar atunci am refuzat.

Poate că mă duceam în vară, atunci era altceva. Eu mereu sunt de principiul că o echipă trebuie preluată înainte de startul sezonului. Nu-mi place să preiau echipe în plin campionat, dar discuția cu Cornel m-a determinat să accept să merg la Iași pentru a vedea care este situația.

În vară, am refuzat să merg acolo pentru că echipa era în Liga 2 și eu nu mai voiam să antrenez la acel nivel.

Da, acum a contat exclusiv discuția cu Cornel. Eu sunt de modă veche. Mă știu cu el de 15-16 ani, ne leagă o prietenie, și am zis că e momentul să ajut la greu. Dacă totul va fi în regulă și voi semna o voi face, în primul rând, pentru Cornel. Joi voi ajunge acolo după care ne vom pune la masă și vom discuta”, a spus Leo Grozavu, potrivit Digi Sport.

Andreea Visu / Redactor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
"Da, sunt însărcinată!"  💣 în showbiz! Vedeta a confirmat speculațiile din ultima perioadă
"Da, sunt însărcinată!" 💣 în showbiz! Vedeta a confirmat speculațiile din ultima perioadă
Halep, emoții mari după anunțul australienilor: Cum arată lista pentru primul Grand Slam al anului | adevarul.ro
Halep, emoții mari după anunțul australienilor: Cum arată lista pentru primul Grand Slam al anului | adevarul.ro
Condamnat la 21 de ani de închisoare, după ce l-a împuşcat pe omul care îi plimba buldogii cântăreţei Lady Gaga
Condamnat la 21 de ani de închisoare, după ce l-a împuşcat pe omul care îi plimba buldogii cântăreţei Lady Gaga
Ruptură în vestiarul Germaniei înainte de eliminarea de la Mondial! De la ce a pornit totul
Ruptură în vestiarul Germaniei înainte de eliminarea de la Mondial! De la ce a pornit totul
Vlăduța Lupău și-a pus urmăritorii serios pe gânduri. Cântăreața trece printr-un moment dificil
Vlăduța Lupău și-a pus urmăritorii serios pe gânduri. Cântăreața trece printr-un moment dificil
Doar ROMÂNII ADEVĂRAȚI vor ști! Ce simbol e ASCUNS în drapelul României?
Doar ROMÂNII ADEVĂRAȚI vor ști! Ce simbol e ASCUNS în drapelul României?
Adrian Mititelu Jr. a comandat un “fluviu” de șampanii și a făcut mega-scandal la Predeal! Bodyguarzii au intervenit pe loc
Adrian Mititelu Jr. a comandat un “fluviu” de șampanii și a făcut mega-scandal la Predeal! Bodyguarzii au intervenit pe loc
Cutremur financiar total în România! E fără precedent: Urmează mama tuturor crizelor!
Cutremur financiar total în România! E fără precedent: Urmează mama tuturor crizelor!
Vești proaste pentru români! Câți lei va costa 1 litru de ulei, înainte de Crăciun
Vești proaste pentru români! Câți lei va costa 1 litru de ulei, înainte de Crăciun
De ce fac românii infarct. Boala care ne distruge inima 💔
De ce fac românii infarct. Boala care ne distruge inima 💔
Dezvăluire uluitoare făcută de Johnny Depp: Am făcut-o doar o dată...
Dezvăluire uluitoare făcută de Johnny Depp: Am făcut-o doar o dată...
Ce meci au preferat românii: audiențele de la Brazilia - Coreea de Sud vs FCSB - CS Mioveni | adevarul.ro
Ce meci au preferat românii: audiențele de la Brazilia - Coreea de Sud vs FCSB - CS Mioveni | adevarul.ro
BANCUL ZILEI. Alinuța: Mama, azi la școală ne-au făcut testul de virginitate!
BANCUL ZILEI. Alinuța: Mama, azi la școală ne-au făcut testul de virginitate!
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Poze nud cu Daniela și Ana Crudu de pe OnlyFans! Aici le vezi gratis fără haine
Poze nud cu Daniela și Ana Crudu de pe OnlyFans! Aici le vezi gratis fără haine
TOP 3 mașini perfecte pentru România: consum redus și costuri de întreținere mici
TOP 3 mașini perfecte pentru România: consum redus și costuri de întreținere mici
FOTO. Crina Abrudan, spectaculoasă pe plajele din Mexic. Face furori cu formele sale perfecte!
FOTO. Crina Abrudan, spectaculoasă pe plajele din Mexic. Face furori cu formele sale perfecte!
FOTO. Loredana Groza, la sala de fitness. Nici nu zici că are 52 de ani
FOTO. Loredana Groza, la sala de fitness. Nici nu zici că are 52 de ani