Ionuț Negoiță, explicații după ce a fost achitat în dosarul insolvenței lui Dinamo. „Nu concep că aș putea să-i fac rău clubului!” Ce spune despre o posibilă revenire în fotbalul românesc

  • Publicat:

Ionuț Negoiță, fostul acționar al lui Dinamo, a reacționat după ce a fost achitat în dosarul insolvenței clubului din „Ștefan cel Mare”.

Ionuț Negoiță a scăpat de procesul de bancrută frauduloasă după ce a fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție. Acesta era acuzat de procurori că ar fi ascuns cu bună știință o parte din activele pe care le avea clubul din „Ștefan cel Mare” în 2014.

După ce a scăpat de acuzațiile de bancrută frauduloasă, Ionuț Negoiță a reacționat. Afaceristul a transmis că nu avea nicio emoție în ceea ce privește acest caz, deoarece a „apelat la cei mai buni profesioniști în domeniu” când a declanșat procedura de insolvență.

Ionuț Negoiță, explicații după ce a fost achitat în dosarul insolvenței lui Dinamo

Ionuț Negoiță a vorbit și despre situația actuală a clubului din „Ștefan cel Mare” și recunoaște că îi este dor de fotbal, însă nu se gândește la o revenire.

„Nu am avut nicio emoție din punct de vedere obiectiv și practic, poate puțin că în România e posibil orice. Dacă sunt unul dintre cei ghinioniști să fiu tratat nedrept. Am știu că este o invenție. A fost luată toată activitatea mea economică și s-au interpretat niște lucruri în mod subiectiv, din ce motive, mi-e greu să cred, dar probabil a existat o intenție, sigur a existat vizavi de mine.

Când am declanșat procedura de insolvență, că nu aveam altă variantă, am apelat la cei mai buni profesioniști în domeniu. Am făcut contract cu cele mai bune firme, am zis că nu e de joacă deloc cu Dinamo. Vorbim despre un bun național, nu m-am gândit vreodată să iau în glumă asta. Când s-a declanșat povestea, am apelat apoi la alții și la avocați, care mi-au confirmat că lucrurile sunt în regulă. Discutasem chiar cu domnul Piperea, am fost asigurat că tot ceea ce facem este bine. Am apelat la alți doi experți, mi s-a spus că nu se face nicio greșeală. De la bun început, totul a fost clar și făcut ca la carte.

Urmăresc ce se întâmplă cu Dinamo, atât cât îmi permite timpul, îmi pare rău că s-a retrogradat, faptul că echipa e în viață e un lucru bun, mi se pare inexplicabil că nu s-a găsit nimeni care să se implice. În perioada mea erau mulți specialiști, dar nu s-a implicat nimic. Sper că până la urmă, dacă Dinamo rămâne în viață, să se găsească cineva cu bani. Dinamo trebuie stadion.

Nu am fost niciodată în vreo gașcă, eu nu am făcut decât să cedez clubul și cam atât. Nu am pus niciun fel de piedică panului de organizare și nici nu concep că aș putea să-i fac rău clubului. Cu toate că într-un fel sau altul, am de recuperat bani mulți de acolo. M-am abținut și nu vreau să fac rău clubului. Am dat Dinamo pe un leu.

Mi-e dor de fotbal să mă uit și să joc și cam atât. Cel puțin în momentul ăsta sub nicio formă nu vreau să mă întorc în fotbal”, a spus Ionuț Negoiță, potrivit sptfm.ro.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
"Da, sunt însărcinată!"  💣 în showbiz! Vedeta a confirmat speculațiile din ultima perioadă
"Da, sunt însărcinată!" 💣 în showbiz! Vedeta a confirmat speculațiile din ultima perioadă
Halep, emoții mari după anunțul australienilor: Cum arată lista pentru primul Grand Slam al anului | adevarul.ro
Halep, emoții mari după anunțul australienilor: Cum arată lista pentru primul Grand Slam al anului | adevarul.ro
Condamnat la 21 de ani de închisoare, după ce l-a împuşcat pe omul care îi plimba buldogii cântăreţei Lady Gaga
Condamnat la 21 de ani de închisoare, după ce l-a împuşcat pe omul care îi plimba buldogii cântăreţei Lady Gaga
Ruptură în vestiarul Germaniei înainte de eliminarea de la Mondial! De la ce a pornit totul
Ruptură în vestiarul Germaniei înainte de eliminarea de la Mondial! De la ce a pornit totul
Lia Bugnar, reacție sfidătoare la adresa lui Theo Rose: ”Nu am vorbit în viața mea cu ea. Ați vorbit de o sarcină?”
Lia Bugnar, reacție sfidătoare la adresa lui Theo Rose: ”Nu am vorbit în viața mea cu ea. Ați vorbit de…
Doar ROMÂNII ADEVĂRAȚI vor ști! Ce simbol e ASCUNS în drapelul României?
Doar ROMÂNII ADEVĂRAȚI vor ști! Ce simbol e ASCUNS în drapelul României?
Adrian Mititelu Jr. a comandat un “fluviu” de șampanii și a făcut mega-scandal la Predeal! Bodyguarzii au intervenit pe loc
Adrian Mititelu Jr. a comandat un “fluviu” de șampanii și a făcut mega-scandal la Predeal! Bodyguarzii au intervenit pe loc
Cutremur la Moscova! Omul lui Vladimir Putin a anunțat decizia de la Kremlin
Cutremur la Moscova! Omul lui Vladimir Putin a anunțat decizia de la Kremlin
Ce a pățit un muncitor marocan din Cluj-Napoca, într-un supermarket. A făcut cumpărături de 29.70 lei dar, când să plătească…
Ce a pățit un muncitor marocan din Cluj-Napoca, într-un supermarket. A făcut cumpărături de 29.70 lei dar, când să plătească…
De ce fac românii infarct. Boala care ne distruge inima 💔
De ce fac românii infarct. Boala care ne distruge inima 💔
Dezvăluire uluitoare făcută de Johnny Depp: Am făcut-o doar o dată...
Dezvăluire uluitoare făcută de Johnny Depp: Am făcut-o doar o dată...
Ce meci au preferat românii: audiențele de la Brazilia - Coreea de Sud vs FCSB - CS Mioveni | adevarul.ro
Ce meci au preferat românii: audiențele de la Brazilia - Coreea de Sud vs FCSB - CS Mioveni | adevarul.ro
BANCUL ZILEI. Alinuța: Mama, azi la școală ne-au făcut testul de virginitate!
BANCUL ZILEI. Alinuța: Mama, azi la școală ne-au făcut testul de virginitate!
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Poze nud cu Daniela și Ana Crudu de pe OnlyFans! Aici le vezi gratis fără haine
Poze nud cu Daniela și Ana Crudu de pe OnlyFans! Aici le vezi gratis fără haine
TOP 3 mașini perfecte pentru România: consum redus și costuri de întreținere mici
TOP 3 mașini perfecte pentru România: consum redus și costuri de întreținere mici
FOTO. Crina Abrudan, spectaculoasă pe plajele din Mexic. Face furori cu formele sale perfecte!
FOTO. Crina Abrudan, spectaculoasă pe plajele din Mexic. Face furori cu formele sale perfecte!
FOTO. Loredana Groza, la sala de fitness. Nici nu zici că are 52 de ani
FOTO. Loredana Groza, la sala de fitness. Nici nu zici că are 52 de ani