Ionuț Neagu, erou la debut

Ionuț Neagu, erou la debut
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marți, fundașul de 23 de ani Ionuț Neagu (foto) era pe ultimul loc, cu Forex, aflând vestea desființării echipei pentru care juca de mai bine de un an. Miercuri, acesta a ajuns  la Ploiești, unde vineri a semnat contractul la noua echipă, CSM. Sâmbătă, Neagu a făcut un meci excelent. Pe lângă prestația bună din apărare, el a marcat și un supergol, egalând, 1-1, în minutul 20, cu o lovitură de cap spectaculoasă, după o centrare a lui Liviu Mihai.

„De mult nu am mai avut asemenea emoții și nu m-am mai bucurat așa”,  avea să recunoască Neagu după meci. „Pentru mine, revenirea pe Ilie Oană a fost extrem de emoționantă. Am stat câțiva ani, ca junior, la Petrolul și era un vis al meu să marchez și să fiu aclamat pe acest stadion. Am rămas surprins de atmosferă, de faptul că suporterii ne-au încurajat când eram în dezavantaj“, spune Neagu, jucător care are o poveste interesantă.
Născut în comuna prahoveană Ștefești, Neagu a avut prima legitimare la Brădetul, echipa din localitate, după care a plecat la Petrolul, și, mai apoi, la Școala „Nicolae Dobrin”. De acolo a fost cumpărat, pentru 20.000 de euro, de Rapid, prin intermediul firmei fraților Becali.

De la Brădetul la Rapid!
La Rapid, Neagu a jucat la satelitul din Liga a II-a, dar a prins și banca de rezerve a primei echipe, pe vremea când antrenor era Dan Petrescu și, mai apoi, Răzvan Lucescu, în sezonul 2004-2005. „Aveam o clauză prin care, la debutul în prima ligă, Rapid trebuia să mai dea 20.000 de euro. Cred că asta a fost cauza pentru care am stat pe bancă, fără să bifez măcar vreun minut oficial. Am jucat însă pentru Rapid în câteva amicale foarte tari, cu Auxerre și cu Bordeaux, după care am plecat la Bistrița și, apoi, la Forex. Sunt sigur însă că va veni și pentru mine ziua debutului în prima ligă, poate chiar acasă, la Ploiești”, declară fundașul de 23 de ani, care a impresionat la prima sa apariție.



"L-am titularizat după doar două antrenamente! Am făcut câteva așezări în teren, cu el și fără el, și m-am decis să-i acord încredere. Cred că are posibilități mai mari decât cele arătate la acest meci."
– Valeriu Răchită, antrenor CSM Ploiești

 

Marian DIMA

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×