Inamici pe teren, prieteni la cataramă în afara lui! Poparadu și Siminic și-au făcut junioratul împreună la Poli II!

Redactor:
Radu Faur
Inamici pe teren, prieteni la cataramă în afara lui! Poparadu și Siminic și-au făcut junioratul împreună la Poli II!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ciocnirea celor mai iubite echipe din vestul României are un farmec aparte. Suporterii trăiesc aceste meciuri cu o intensitate greu de egalat, poate și datorită faptului că derby-ul nu a avut loc în fiecare an. Au fost multe sezoane în care UTA și Poli nu s-au întâlnit, pentru că una dintre echipe era în „B”, iar cealaltă în „A”.

Polistul Poparadu și utistul Siminic au copilărit în Timișoara și știu foarte bine ce înseamnă un astfel de derby. Se știu de pe vremea junioratului și au jucat împreună la Poli II, Reșița, Buftea și Buzău. Soarta le-a hărăzit să lupte unul contra celuilalt în marele derby, lucru care li se părea imposibil când erau copii.

„Ne cunoaștem încă de pe vremea când jucam la juniori. Eu eram la LPS Banatul. Sunt prieten cu mulți dintre foștii colegi de la Poli, dar cu Poparadu e o legătură mai specială. Și prietenele noastre se cunosc, suntem din același oraș, eu vin acasă la fiecare sfârșit de săptămână, ne întâlnim, ieșim la un suc, mai nou, mergem la nunți sau botezuri la foști colegi. Fotbalul e imprevizibil. Azi poți să joci la Poli, mâine la UTA… Cu toate acestea, noi rămânem prieteni buni. Timp de 90 de minute nu vor mai exista nici prietenii, nici amintiri. După meci, vom fi iar prieteni și lucrurile vor reintra în normal”, a declarat Gabriel Siminic, completat de mijlocașul central al Timișoarei: „Ne petrecem și vacanțele împreună, ținem și acum legătura, chiar dacă el joacă la… (râde) rivala noastră”.

Poparadu a fost copil de mingi la Poli – UTA 3-4!
Timișoreanul care va apăra astăzi onoarea Aradului își amintește de meciurile trăite în copilărie pe stadionul „Dan Păltinișanu”. „Veneam cu tatăl meu. Lui îi place fotbalul și este fan Poli, mă lua tot timpul cu el la stadion când eram mic. Bineînțeles că am fost și la derby-urile cu UTA. Țin minte că era un haos total în tribune, suporterii se duelau și atunci de la începutul săptămânii până în ziua meciului. Vă dați seama, acum, dacă sunt la UTA, tata o să țină cu UTA. Dar nu cred că o să aibă probleme la meci, pentru că el vine pentru spectacol, nu se exteriorizează”, a spus Siminic.
Poparadu are amintiri și mai intense de la aceste confruntări, în special de la acel Poli – UTA din 2002, încheiat cu scorul de 3-4. „Țin minte că la meciul acela am fost copil de mingi. A fost o atmosferă senzațională, stăteam în spatele porții de la Peluza Sud. Sufeream mult la astfel de derby-uri, atunci am fost foarte supărat. Nu mi-am imaginat niciodată că o să fim adversari într-un astfel de derby. Nu îl voi menaja pe Siminic. Voi lupta până la sfârșit”, a spus mijlocașul lui Poli.


Siminic, pe bancă la Poli – Dinamo 1-1
Gabriel Siminic evolua la Poli II când Marian Iancu a hotărât să joace acel meci de campionat împotriva lui Dinamo cu jucători de la „satelit”. A fost rezervă la acel meci din 2007, pe postul său evoluând Latovlevici. „A fost un meci frumos, a fost prima oară când stăteam pe banca primei echipe. Atmosfera era foarte frumoasă și m-am bucurat alături de colegi pentru egal”, își amintește Siminic. Fundașul a jucat un singur meci în prima ligă pentru Poli, 2-2 cu FC Vaslui, în 2007.

Experiență / Doar șase nu sunt debutanți
Dintre toți fotbaliștii aflați în momentul de față la UTA și la Poli, doar șase au mai jucat în derby-ul Vestului: patru utiști și doi poliști. Claudiu Drăgan are patru prezențe, Ionuț Bălan are trei, iar Hidișan și Norbert Varga au jucat de câte două ori într-un duel UTA – Poli. De cealaltă parte, Poli are doi jucători care au evoluat o singură dată împotriva arădenilor: Scutaru și Poparadu. Claudiu Drăgan este singurul dintre cei șase care a reușit să și marcheze într-un derby al Vestului, el având în palmares două goluri în poarta Timișoarei.

1.293 de zile au trecut de la ultimul derby (2-0 pentru Poli la Timișoara, în 2008)

7 goluri este diferența cea mai mare de scor între cele două echipe: a fost în 2002 (7-0 pentru UTA în Liga a II-a)

Eu știu ce am de făcut. Din momentul în care am semnat cu ei, mi-am propus să dau totul pentru UTA. Mă simt bine acolo, iar vineri (nr. – azi) vreau să o batem pe Poli
Gabriel Siminic, fundaș UTA Arad

Pe teren nu o să fie nicio prietenie. După meci, totul va reveni la normal, dar timp de 90 și ceva de minute ne vom duela aprig
Gabriel Siminic, fundaș UTA Arad

Este cel mai important meci din campionat pentru suporterii noștri. Sperăm să facem un meci bun și să le dedicăm fanilor victoria
Adrian Poparadu, mijlocaș Poli Timișoara

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită cu lingura
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită…
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și pe mine!
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și pe mine!
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Ungaria stă pe o COMOARĂ! Ungurii au făcut descoperirea de zeci de miliarde de euro
Ungaria stă pe o COMOARĂ! Ungurii au făcut descoperirea de zeci de miliarde de euro
Andreea ar fi presimțit ce urma să i se întâmple la Timișoara?! Incredibil ce a făcut ultima dată când și-a văzut părinții
Andreea ar fi presimțit ce urma să i se întâmple la Timișoara?! Incredibil ce a făcut ultima dată când și-a…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Care e, de fapt, viteza minimă de deplasare în localitate? Poți lua amendă pentru așa ceva?
Care e, de fapt, viteza minimă de deplasare în localitate? Poți lua amendă pentru așa ceva?
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…