În ziua în care a fost condamnat la 10 ani de închisoare,** Iancu a negociat la Timișoara cedarea a 51% din acțiunile Politehnicii

Redactor:
Radu Faur
În ziua în care a fost condamnat la 10 ani de închisoare,** Iancu a negociat la Timișoara cedarea a 51% din acțiunile Politehnicii
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele clubului de fotbal s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții autorităților locale și județene, care intenționează să devină acționari majoritari la Politehnica

Marian Iancu a făcut astăzi o vizită-fulger în Timișoara, unde s-a întâlnit cu președintele Consiliului Județean Timiș, Constantin Ostaficiuc, și cu viceprimarul Adrian Orza.

Concluzia șefului CJT în privința viitorului echipei Poli Timișoara este una optimistă, însă până la semnarea unui contract mai sunt mulți pași de parcurs.

„Mergem mai departe în procedura în care ne-am angajat. Trebuie să depășim însă niște trepte importante. Cele două consilii și Senatul Politehnicii trebuie mai întâi să supună la vot această propunere a noastră. Eu sunt optimist, pentru că președinții de partid sunt toți de acord cu achiziționarea a 51% din acțiunile societății comerciale”, a declarat Ostaficiuc. Cei patru oameni care au avut această inițiativă sunt, alături de președintele CJT, primarul Gheorghe Chiuhandu (lider PNȚCD), rectorul Nicolae Robu (lider PNL) și Titu Bojin (lider PSD).

Orza: „Până în ianuarie nu decidem nimic”

Viceprimarul Timișoarei, Adrian Orza, anunță că fanii lui Poli trebuie să aștepte mai mult de o lună pentru a afla care va fi situația clubului favorit la nivel de acționariat. „E o intenție legată de o eventuală majorare de capital din partea autorităților locale și județene. Totuși, înainte de a lua o decizie trebuie să se facă un audit. Eu am insistat ca auditul să fie făcut de o firmă cu renume în domeniu. Cred că mai devreme de ianuarie nu se poate lua nicio decizie”, a declarat Orza.

„Clubul trebuia mai întâi să își rezolve problemele de strictă urgență, iar pe linie sportivă lucrurile trebuie să fie destul de clare. Va fi greu să revenim rapid în lupta pentru titlu, însă nu ar fi o decizie inteligentă să vindem jucătorii importanți și să ne luptăm la retrogradare după ce promovăm în prima ligă”, a mai spus viceprimarul Timișoarei.

Declarațiile edililor au fost acordate cu aproximativ o oră înainte ca Tribunalul București să îl condamne pe Iancu la zece ani de închisoare. Președintele lui Poli va contesta decizia la Curtea de Apel.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele