Florin Talpan a câștigat procesul intentat lui Gigi Becali, astfel că patronul de la FCSB trebuie să-i achite suma de 20.000 de euro.
Juristul clubului Steaua București a solicitat despăgubiri de 80.000 de euro pentru prejudicii de imagine, însă va trebui să se mulțumească și cu suma decisă de judecători.
Gigi Becali a pierdut procesul pe care „inamicul” Florin Talpan i l-a intentat pentru prejudiciu de imagine. Juristul clubului Armatei a cerut inițial 80.000 de euro ca daune morale, însă suma decisă de Tribunalul București este de patru ori mai mică.
Este important de știut că decizia judecătorilor nu este una definitivă și poate fi atacată de avocații finanțatorului roș-albaștrilor în termen de 30 de zile.
„Admite, în parte, cererea de chemare în judecată. Obligă pârâtul la plata către reclamant a unor daune morale în cuantum de 20.000 euro, plata urmând să se facă în lei, la cursul BNR de la data plăţii.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 100 lei. Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare, iar cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a IV-a Civilă, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 22.05.2026”, se arată în decizia publicată pe portal.just.ro.