Daniel Oprița pare resemnat cu gândul că Steaua va mai continua cel puțin încă un sezon la nivelul eșalonului secund.
Tehnicianul roș-albaștrilor speră ca până la urmă „să se facă dreptate”, iar Steaua să se poată lupta cu cele mai bune echipe ale României din Superliga.
Daniel Oprița nu s-a entuziasmat după ce au apărut informații că Steaua ar putea să aibă în sfârșit dreptul de a promova în prima ligă.
Tehnicianul lasă de înțeles că politicienii se tot „joacă” în privința Stelei, care pare condamnată să rămână în eșalonul secund.
Totuși, Oprița mai visează să o antreneze pe Steaua în Superliga, în condițiile în care și în sezonul trecut acesta a reușit să prindă play-off-ul.
„Eu am spus mereu să mai așteptăm (n.r. în privința dreptului de promovare), pentru că sunt pățit. Cu numele de Steaua văd că se joacă în continuare”, a tunat Daniel Oprița, pentru ProSport.
„Sper să se facă dreptate până la urmă, pentru că văd că alte cluburi pot să promoveze”, a continuat tehnicianul roș-albaștrilor.
„Nimeni nu poate întoarce (n.r. – drumul Stelei spre Superliga), doar că a fost o moțiune de cenzură PSD-AUR în Parlament, iar actualul Guvern nu mai poate lua unele decizii, printre care și cele de care are nevoie Steaua.
Cel mai devreme când un Guvern va avea drepturi depline să decidă. A picat Guvernul, deciziile necesare nu pot fi luate legal. Apoi, când un privat va vrea să se asocieze”, a scris ministrul Radu Miruță pe Facebook.
Daniel Oprița lasă de înțeles că misiunea Stelei este cu adevărat complicată și a făcut o comparație inedită cu ceea ce s-a întâmplat la Campionatul Mondial, cu președintele Donald Trump în prim-plan. Balogun a putut să joace în duelul cu Belgia (1-4), chiar dacă a văzut cartonașul roșu în partida pe care americanii au câștigat-o în fața Bosniei lui Dzeko, scor 2-0.
Antrenorul formației din Ghencea crede că și în fotbalul românesc „totul ține de putere”.
„Dacă s-a putut anula cartonașul roșu pentru Statele Unite, la cel mai înalt nivel, eu ce să mai zic? Este posibil orice și în fotbal. Totul ține de putere”, a fost comparația inedită făcută de fostul atacant.