Daniel Oprița, antrenorul Stelei, a vorbit, în exclusivitate, pentru ProSport, despre viitorul său formația din Ghencea.
Contractul lui Daniel Oprița urmează să exprime pe data de 30 iunie, iar, până în acest moment, nu a convenit nicio prelungire cu cei din conducere.
Steaua a terminat actualul sezon de Liga 2 pe locul 5, însă nu a putut participa la barajul de promovare în Superliga, întrucât Legea Sportului interzice cluburilor departamentale accederea în primul eșalon.
Daniel Oprița a declarat că, până în acest moment, nu a fost contactat de conducerea Stelei pentru o eventuală prelungire a contractului său, scadent la finalul lunii iunie. Tehnicianul a precizat că va lua o decizie privind viitorul său abia după expirarea actualei înțelegeri.
Totodată, antrenorul Stelei a transmis că există probleme serioase în ceea ce privește contractele jucătorilor. Concret, potrivit acestuia, doar Bogdan Chipirliu și Florin Răsdan mai au contracte valabile și pentru campionatul următor.
„Nu știu nimic despre problemele financiare de la Steaua, pentru că nu m-a informat nimeni. Eu sunt în vacanță și n-am mai vorbit cu nimeni.
(n.r. doar Chipirliu și Răsdan mai au contracte pentru campionatul următor) Da, asta am spus-o și eu imediat după ce s-a terminat campionatul.
Se știu lucrurile acestea, s-au tot repetat. A mai fost situația asta, dar e mai delicată decât în alți ani. Aici, tot timpul a fost situația asta, că nu s-au știut bugetul și jucătorii care trebuiesc aduși, dar s-a rezolvat.
Acum, e puțin mai dificil și mai încurcat, că nu se știe cu dreptul ăsta de promovare, că tot s-a adus în discuție acum”, a declarat Daniel Oprița, în exclusivitate, pentru ProSport.
„Nu mai știu nimic nici eu despre treaba asta cu dreptul de promovare. Eu acum sunt în vacanță. Mi se termină și mie contractul și nu pot să vorbesc mai multe. Nu pot să spun nici că plec, nici că nu plec.
Nici nu știu care e situația… dacă nu știu care e situația la club, nu pot să spun ceva. Deocamdată, sunt în vacanță și mai aștept. Mai aștept până la finalul contractului și vom vedea atunci ce se va întâmpla.
Până acum, nu am avut nicio discuție cu conducerea. Pe 30 iunie îmi expiră contractul. Mai e foarte puțin timp, dar vom vedea. Sunt în vacanță și n-am mai luat legătura cu nimeni. Cum am plecat, tot așa sunt lucrurile, adică nu s-a schimbat nimic”, a mai spus Daniel Oprița.