Cosmin Pașcovici a revenit la antrenamente

Fundașul echipei UTA Arad, Cosmin Pașcovici, a revenit la antrenamentele echipei, anunță Mediafax.. Acesta s-a accidentat în luna februarie, operându-se între timp de două ori la Bologna. Pașcovici urmează un program special de recuperare pentru a nu risca o recidivă. De asemenea, clubul UTA a ajuns la o înțelegere cu clubul Steaua în privința amânării plății referitoare la transferul lui Dorel Zaharia din iarna trecută. Clubul arădean risca neprogramarea dacă nu se înțelegea cu oficialii Stelei. În acest sens a intervenit și Marius Lăcătuș, antrenorul Stelei și fostul antrenor al arădenilor.
Cosmin Pașcovici a revenit la antrenamente

Fundașul echipei UTA Arad, Cosmin Pașcovici, a revenit la antrenamentele echipei. Acesta s-a accidentat în luna februarie, operându-se între timp de două ori la Bologna. Pașcovici urmează un program special de recuperare pentru a nu risca o recidivă.

De asemenea, clubul UTA a ajuns la o înțelegere cu clubul Steaua în privința amânării plății referitoare la transferul lui Dorel Zaharia din iarna trecută. Clubul arădean risca neprogramarea dacă nu se înțelegea cu oficialii Stelei. În acest sens a intervenit și Marius Lăcătuș, antrenorul Stelei și fostul antrenor al arădenilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]