Baciu: „Am început cu un COȘMAR!”** Stoican: „Creștem jucători pentru prima echipă a lui Dinamo”

Baciu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei CSMS Iași, Marius Baciu, a declarat, sâmbătă, la finalul partidei pierdute de formația sa, scor 1-3 (0-1), pe teren propriu, în fața formației Dinamo II București, că își dorește ca jucătorii săi să treacă repede peste acest „coșmar” și să lupte pentru promovare.

„Am început campionatul cu un coșmar! Sunt foarte supărat. Trebuie să înțelegem cât mai repede ce greșeli am făcut și să nu le mai repetăm. Jucătorii mei trebuie să înțeleagă că simpla prezență pe teren nu aduce cele trei puncte. Astăzi (n.r. – sâmbătă), a fost un dezastru! Îmi doresc să uităm cât mai repede acest meci și sper, totuși, să luptăm pentru promovare”, a spus Marius Baciu.

De partea cealaltă, antrenorul Flavius Stoican a precizat că, în ciuda înfrângerii, CSMS Iași este una dintre favoritele la promovare: „Noi am venit la Iași să facem un meci bun în fața uneia dintre cele mai bune echipe din serie, pretendentă la promovare. Deși a pierdut, eu cred că Iașul are mulți jucători valoroși și în scurt timp va demonstra că are un cuvânt greu de spus în acest campionat. Obiectivul nostru este creșterea de jucători pentru prima echipă a clubului”.

Formația CSMS Iași a fost învinsă cu scorul de 3-1, sâmbătă, pe teren propriu, de Dinamo II București, într-un meci contând pentru etapa I a Seriei I a Ligii secunde. Pentru ieșeni a marcat Aldea ’78, în timp ce pentru oaspeți au înscris Păun ‘4 (penalty), ’57 și Stanca ’82.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele