Acasa » Fotbal Intern » Liga 2 » Au copiat după CFR

Au copiat după CFR

Modelul CFR-ului și-a găsit adepți în Liga a II-a, Botoșaniul trăgând parcă la indigo organigrama campioanei. Astfel, Cristian Popovici va fi consilier sportiv, în timp ce funcția de antrenor principal va fi ocupată de Ștefan Apostol, fostul jucător al formațiilor de Liga I FCM Bacău, FC Vaslui și Rapid București. Acesta și-a reziliat în urmă cu câteva zile contractul cu Aerostar Bacău, unde era antrenor secund și jucător, iar de ieri s-a alăturat lotului echipei FC Botoșani, aflat în cantonament la Câmpulung. „Mi-am rezolvat problemele cu Aerostar Bacău și voi merge la Câmpulung, în pregătire cu echipa FC Botoșani. Am avut o discuție de principiu cu vicepreședintele clubului FC Botoșani, Cornel Șfaițer, și urmează să ne întâlnim. Din câte am înțeles, la FC Botoșani sunt mulți jucători tineri care promit și important este să realizăm obiectivul propus", a spus Ștefan Apostol, care a mai precizat că va fi și jucător activ chiar dacă are mai bine de 34 de ani.
Au copiat după CFR

Modelul CFR-ului și-a găsit adepți în Liga a II-a, Botoșaniul trăgând parcă la indigo organigrama campioanei.

Astfel, Cristian Popovici va fi consilier sportiv, în timp ce funcția de antrenor principal va fi ocupată de Ștefan Apostol, fostul jucător al formațiilor de Liga I FCM Bacău, FC Vaslui și Rapid București. Acesta și-a reziliat în urmă cu câteva zile contractul cu Aerostar Bacău, unde era antrenor secund și jucător, iar de ieri s-a alăturat lotului echipei FC Botoșani, aflat în cantonament la Câmpulung. „Mi-am rezolvat problemele cu Aerostar Bacău și voi merge la Câmpulung, în pregătire cu echipa FC Botoșani. Am avut o discuție de principiu cu vicepreședintele clubului FC Botoșani, Cornel Șfaițer, și urmează să ne întâlnim. Din câte am înțeles, la FC Botoșani sunt mulți jucători tineri care promit și important este să realizăm obiectivul propus”, a spus Ștefan Apostol, care a mai precizat că va fi și jucător activ chiar dacă are mai bine de 34 de ani.

"Ștefan Apostol este un câștig. Are experiență foarte mare, a jucat multe meciuri în prima ligă și poate influența pozitiv echipa" – Cristi Popovici, consilier sportiv FC Botoșani

204 prezențe în prima ligă a bifat în cariera sa mijlocașul Ștefan Apostol

Parteneri
UEFA a suspendat pe viață un antrenor care filma sportivele cu camere ascunse. Ce au descoperit anchetatorii
Mediafax
Cine era Amalia, doctorița moartă pe DN52. Femeia ar fi fost lovită cu mașina intenționat
Cancan.ro
Gelu Voican Voiculescu și-a dat fiica în judecată după ce i-a vândut fictiv un conac ca să scape de executarea RAPPS. Ce a decis instanța
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Tonciu, senzuală în costum de baie. Imagini de senzație cu bruneta din vacanță! S-a văzut aproape tot prin bikini
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV: Reformele și proiectele din PNRR rămân sub supraveghere până la 5 ani după ultima plată. Bruxelles-ul poate face controale, verificări și audituri
Economedia
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Râzi cu lacrimi
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Descopera.ro
Nu a luat 150.000 euro! Câți bani a primit Dumbo de fapt, de la Pro TV, pentru că a câștigat Desafio: Aventura
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Oficial: când se lansează noul joc al seriei World of Tanks
Go4Games
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Promotor.ro