Situația lui Găman și Bărboianu este în continuare incertă. Cei
doi au plecat în cantonament în Austria cu Dinamo, numai că
angajamentele celor doi expiră pe 30 iunie.
Adrian Mititelu e mirat de faptul că Dragoș Săvulescu, președintele
delegat al „câinilor”, a spus că situația celor doi va fi decisă pe
5 iulie, fapt de care clubul Universitatea nu a fost anunțat.
Finanțatorul Științei a spus că a angajat o firmă de detectivi
pentru a oferi informații despre persoanele care judecă litigiile
în care este implicat clubul oltean la Comisii.
„Săvulescu știe că are termen pe 5 iulie, cred că are acces
la dosarul celor doi jucători, iar acest caz se tranșează în altă
parte. Noi am sunat la Comisie și ne-a spus că de abia de pe 5
iulie vor începe să fie judecate aceste litigii, președintele
Comisiei a fost uimit să afle că acest Săvulescu știa deja data de
judecată.
Gabi Manu este un om de paie, e pus în față, e omul lui Victor
Pițurcă, avocatul său. El a fost omul care a redactat contractul
dintre mine și Victor Pițurcă. Am angajat o firmă de detectivi care
ne va oferi informații clare despre toți care ne judecă pe la
Comisii.” a spus Adrian Mititelu la Sport.ro