A rememorat cele mai importante momente prin care a trecut la Rapid în 2013: „Ne pregăteam să batem Steaua, dar ne-am trezit în Liga a -II-a”

A rememorat cele mai importante momente prin care a trecut la Rapid în 2013:
  • Publicat:
  • Actualizat:
 Viorel Moldovan era perceput de Andrei ca un adevărat idol pe vremea în care actualul atacant era copil de mingi
 „A apărut coșmarul TAS și am ajuns în B”, zâmbește amar Ciolacu
 
Andrei, cum a fost anul 2013 pentru tine?
 
Prima jumătate a anului a fost foarte frumoasă, în sensul că am început să devin titular la echipă și am reușit să marchez primele goluri în Liga I. Mă gândeam ca voi ajunge un jucător de bază al Rapidului în prima ligă.  A venit decizia   barajului, am câștigat, am crezut că vom rămâme în Liga I, dar a apărut coșmarul TAS și am ajuns în B. Însă nici a doua parte a sezonului nu a fost rea. Sunt conștient că trebuie să pun umărul și să ajut Rapidul să promoveze în Liga I.
 
Ce ai simțit în momentul în care ai aflat că nu vei juca cu Steaua și trebuie să joci în Liga a-II-a?
Mă aflam în catonament când a venit hotărârea de la TAS, deja mă gândeam la adversari, mă încurajam cu videoclipuri pe internet cu meciurile Rapid – Steaua și urma să fie primul meu meci cu atmosferă ostilă, pentru că jucam în deplasare. Nu mi-ar fi fost teamă că evoluam la ei acasă, din contră, era un stimulent, puteam să scoatem un rezultat bun, deși aveam o echipă în reconstrucție. Practic a fost de la extaz la agonie, exact cum este și istoria Rapidului.
 
Nu vă era teamă că puteați să pierdeți meciul la scor?
 
Niciodată! Nu ne-am gândit că vom intra pe teren să fim sparing-partner pentru Steaua.
 
„Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru că îmbrac tricoul Rapidului”
 
Ce înseamnă Rapid pentru tine?
 
Toată lumea știe cât sunt de mic rapidist și încerc de fiecare dată când intru pe teren să dau totul pentru echipă indiferent câte minute joc. Sunt acolo unde mi-am dorit să fiu de când eram mic. Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru că îmbrac tricoul Rapidului.
 
Ai fost foarte vocal în ultima vreme. Ai devenit un lider în vestiar?
 
Nu vreau să mă numesc vocea vestiarului pentru că am avut o declarație într-un moment în care lucrurile erau foarte rele la club și incertitudea a planat în acest tur de campionat. Aveam nevoie și noi de niște explicații. Era momentul pentru fapte, ne săturasem de promisiuni și cred că o echipă precum Rapid, cu tradiție în spate, are pretenții fruntașe de Liga I. Rapid nu este o formație oarecare de pluton și merită să beneficieze de condiții de performanță, iar nouă ne-au cam lipsit aceste lucruri. Însă am strâns din dinți, am muncit cu toții, ne-am gândit că îmbrăcăm tricoul Rapidului și avem în spate suporterii noștri. Așa am uitat de probleme, dar nu se poate continua astfel la infinit.
 
„Viorel Moldovan a venit cu bani de acasă și ne-a cumpărat ghete!”
 
Acum ești pregătit de unul dintre cei mai mari atacanți din fotbalul românesc. Ce ai învățat de la Viorel Moldovan?
 
A însemnat enorm pentru mine și aici mă refer și la Daniel Niculae, pe care l-am avut coleg la antrenamente. Eu practic cu ei am crescut, au fost modelele mele când eram copil de mingi sau jucam la juniori, chiar nu mă gândeam vreodată că mă voi antrena cot la cot cu Niculae. Este o oportunitate foarte bună pentru mine și am numai de învățat de la amândoi. Contează mult pentru un atacant să aibă lângă el foști mari jucători ai echipei naționale, profesioniști adevărați.
 
O ultimă întrebare. Cât a contat pentru Rapid că Viorel Moldovan a venit și a reușit să vă creeze o stabilitate la echipă?
 
S-a văzut imediat. Am obținut rezultate pe care multă lume nu le anticipa și nu credea că ne vom descurca în liga secundă. Eram percepuți ca o echipă cu multe probleme, dar domnul Moldovan ne-a făcut să nu ne mai gândim și efectiv să jucăm doar pentru Rapid.  Ne-a promis că va rezolva dânsul totul, iar noi să ne gândim doar la fotbal. În plus, a făcut niște gesturi frumoase, a venit cu bani de acasă sau ne-a cumpărat ghete și ne-a ajutat foarte mult în momentele cele mai delicate.  
 
33 de meciuri a jucat Andrei Ciolacu pentru Rapid
 
6 goluri a marcat atacantul în tricoul giuleștenilor
 
 
 
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele