Wotte: „Jocul cu Dinamo e un derby,** se poate întâmpla orice”

Wotte:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul Universității, Mark Wotte, spune că echipa sa este
gata pentru jocul cu Dinamo. „Surpriza sper să fie
rezultatul, una pozitivă pentru noi. Nu cred cã va fi neapărat un
meci deschis, însă cred că ambele echipe vor încerca să-și facă
jocul. Dinamo este o echipă bună, cu atacanți rapizi și periculoși,
dar și noi vom încerca să contraatacăm atunci când vom avea ocazia.
În general, fiecare va încerca să speculeze punctele slabe ale
celeilalte echipe. Este un meci imprevizibil, fiind un derbi, iar
acum doi ani știu că a fost 4-4. Mi-am conturat deja tactica pe
care o vom folosi la Dinamo, știu cum ne vom apăra și cum vom
ataca, însă în privința echipei de start sunt câteva semne de
întrebare
„, a declarat Wotte, conform editie.ro. Acesta
știe și care este una din condițiile esențiale pentru ca Știința să
se poată impune în „Ștefan cel Mare”: „este foarte
important să avem un arbitru corect, cu experiență, care să nu fie
influențat de nimeni și să nu aibă de suferit
spectacolul
„.

În ceea ce privește campania de achiziții, Wotte se declară
mulțumit de jucătorii aduși în această iarnă: „sunt
mulțumit de achiziții. Bălace este un jucător experimentat de bandă
stângă, Paunovic poate fi folositor la mijlocul terenului, are o
mentalitate pozitivă și un fizic bun, iar Iliev este un adevărat
lider, un jucător cu experiență, un fundaș bun în jocul aerian și
își poate coordona și coechipierii din față
„.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Cât timp trebuie ținut semnalul când intri în depășire? Iei amendă pentru așa ceva?
Cât timp trebuie ținut semnalul când intri în depășire? Iei amendă pentru așa ceva?
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen