„Vreau mai mult respect între Steaua și Dinamo!”

Prezent astăzi la Motru la inaugurarea unui teren sintetic, președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a ținut să-i ureze succes lui Dorinel Munteanu la debutul său pe banca Stelei. Acesta crede că Steaua - Dinamo este cel mai mare derby din campionatul României, dar îndeamnă la fair-play și își dorește ca șefii celor două grupări să dea un exemplu în acest sens.
„Vreau mai mult respect între Steaua și Dinamo!"

Prezent astăzi la Motru la inaugurarea unui teren sintetic (foto jos), președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a ținut să-i ureze succes lui Dorinel Munteanu la debutul său pe banca Stelei.

Acesta crede că Steaua – Dinamo este cel mai mare derby din campionatul României, dar îndeamnă la fair-play și își dorește ca șefii celor două grupări să dea un exemplu în acest sens.

„Steaua – Dinamo este derby-ul cel mai important din Liga I, dar mi-aș dori să existe mai mult respect între cele două echipe. Să se respecte jucătorii, conducătorii, băncile tehnice. Ar fi foarte frumos să ia masa împreună conducătorii, să-și strângă mâna în public, pentru a da un exemplu. Ne-am cam săturat cu toții de scandaluri și de jigniri”, a declarat președintele Federației.

Referitor la venirea lui Dorinel Munteanu, Sandu nu vrea să facă deocamdată pronosticuri: „Mai bine să nu fac aprecieri de acum. Să antreneze și apoi mai discutăm”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri