Voință de căpitan!** Munteanu a început recuperarea: „Voi reveni mult mai puternic!”

Voință de căpitan!** Munteanu a început recuperarea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

O ruptură a ligamentelor încrucișate ale genunchiului poate fi sinonimă cu finalul carierei jucătorului respectiv. Mai ales în cazul în care cel în cauză are împliniți deja 34 de ani. Nu este însă și cazul lui Cătălin Munteanu, cel care s-a operat săptămâna trecută la clinica Acibadem din Istanbul.

Mijlocașul a început ieri primele exerciții din procesul de recuperare acasă, urmând ca, peste o săptămână, să facă un nou drum cu destinația Turcia pentru un prim control post-operator. Contactat ieri de ProSport, Munteanu a surprins prin moralul ridicat, în ciuda necazului care l-a lovit în urmă cu zece zile, pe terenul lui CFR Cluj: „Ce să fac acum?! Merg înainte și voi reveni mult mai puternic! Mă recuperez cum trebuie și apoi mai joc măcar un sezon! Nu încape discuție!”.

Știe exact ce trebuie să facă

Vorbele căpitanului dinamovist nu par doar rezultatul unui impuls generat de un optimism necesar în aceste situații, ci o atitudine normală pentru un om care cunoaște foarte bine situația în care se află în prezent. „Se știe că atunci când jucam în Spania am avut o accidentare similară la celălalt genunchi. Pot spune că îmi prinde bine acum acea perioadă, deoarece știu toți pașii pe care trebuie să-i urmez în prezent, ca totul să decurgă impecabil”, a explicat căpitanul „câinilor”. Din nou, pare o afirmație ciudată, dar tot șeptarul dinamovist a deslușit misterul: „Îmi aduc perfect aminte de modul în care a decurs recuperarea, așa că acum știu ce exerciții să fac, la ce intensitate și la ce durată. Știu și cum să-mi protejez locul afectat, în așa fel încât să revin cât mai repede”.

„M-a emoționat gestul băieților”

Munteanu pare suficient de puternic pentru a trece cu ușurință peste un moment infernal pentru orice sportiv. Dar colegii de la Dinamo au ținut să-i transmită toată solidaritatea lor, sâmbătă, la meciul cu Universitatea Cluj (1-1). Imediat după ce Mușat a marcat golul egalizator, acesta a fugit spre banca de rezerve pentru a lua un tricou cu numărul 7, cel care îi aparține lui „Cap de Zmeu”, pe care l-a ridicat spre tribuna oficială. „Nu știam că băieții planificau să-mi dedice mie golul. A fost un moment foarte frumos din partea lor, care m-a emoționat. Le mulțumesc mult de tot!”, a încheiat Munteanu.

Lupescu îl laudă pe Negoiță

Ionuț Lupescu, unul dintre simbolurile lui Dinamo, și-a exprimat susținerea față de proiectul pe care Ionuț Negoiță l-a demarat la echipă. Totodată, fostul fundaș s-a declarat plăcut surprins de forma pe care jucătorii lui Țălnar au arătat-o în această primăvară. „E de admirat că Ionuț Negoiță a fost dispus să investească la o societate care e «în gaură». Sper ca suporterii să înțeleagă că va dura doi-trei ani să se creeze o echipă”, a declarat Lupescu pentru fcdinamo.ro

Voi reveni mult mai puternic! Mă refac și apoi mai joc măcar un sezon!
Cătălin Munteanu, mijlocaș Dinamo

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Putin cutremură omenirea. Ordin ISTORIC dat la Moscova: Totul s-a rezolvat
Putin cutremură omenirea. Ordin ISTORIC dat la Moscova: Totul s-a rezolvat
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen