Voie bună la Universitatea Craiova înaintea meciului cu Chindia! Jucătorii au râs copios la un joc reinventat | GALERIE FOTO

Voie bună la Universitatea Craiova înaintea meciului cu Chindia! Jucătorii au râs copios la un joc reinventat | GALERIE FOTO
  • Publicat:

Universitatea Craiova joacă în etapa 25 din Liga 1 pe terenul celor de la Chindia Târgoviște, azi, ora 20.00, iar Marinos Ouzounidis, antrenorul grupării din Bănie, i-a surprins pe elevii săi.

Antrenorul grec de la Universitatea Craiova a dorit ca elevii săi să aibă parte de câteva momente de liniște și relaxare, iar acesta și-a pus fotbaliștii să joace „Piatră, foarfecă, hârtie”, dar într-o versiune reinventată.

Astfel, fotbaliștii Universității Craiova s-au împărțit în două echipe, iar fiecare grupă a avut la dispoziție câteva secunde înainte de fiecare rundă pentru a alege dintre „armă”, „soldat” sau „monstru”. Oltenii s-au distrat copios și au râs pe tot parcursul jocului.

Voie bună la Universitatea Craiova înaintea meciului cu Chindia

„Băieții au avut parte în această dimineață de o ședință de activare inedită. Pe lângă exercițiile fizice, a avut loc și un joc de „Piatră, foarfece, hârtie” într-o versiune reinventată, lotul fiind împărțit în două echipe.

Fiecare echipă a avut la dispoziție câteva secunde înaintea fiecărei runde pentru a stabili ce va alege dintre „armă”, „soldat” sau „monstru””, apare pe pagina de Facebook a Universității Craiova.

Universitatea Craiova e la patru puncte distanță de locul 1

Universitatea Craiova are nevoie de o victorie pe terenul celor de la Chindia Târgoviște, toate acestea pentru a rămâne în lupta pentru titlu. Oltenii lui Marinos Ouzounidis au 47 de puncte adunate în 24 de meciuri, după ce au bifat 13 victorii, opt remize și trei înfrângeri, iar o victorie în această rundă i-ar duce pe olteni la un singur punct în spatele CFR-ului și FCSB-ului, dar trebuie să spere ca roș-albaștrii să se încurce cu FC Botoșani, iar ardelenii cu FC Argeș.

  • Partida dintre Chindia Târgoviște și Universitatea Craiova este programată azi, ora 20.00, în etapa 25 din Liga 1, sezonul 2020 – 2021. Duelul va fi Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Digi Sport, Look Sport Plus și Telekom Sport.

 

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele