Viorel Moldovan a semnat prelungirea contractului cu Chindia și a stabilit programul de pregătire. Unde se mută târgoviștenii când începe demolarea stadionului

Redactor:
Ionuț MARIN
Redactor:
Marius ANGHEL
Viorel Moldovan a semnat prelungirea contractului cu Chindia și a stabilit programul de pregătire. Unde se mută târgoviștenii când începe demolarea stadionului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nou-promovata Chindia începe pregătirile pentru Liga 1 Betano la începutul săptămânii viitoare, pe 17 iunie, la baza proprie, stadionul „Eugen Popescu”. Liviu Mihai & co. vor susține antrenamente la Târgoviște pentru o săptămână, apoi vor urca la Brașov pentru un cantonament centralizat.

A fost perfectat deja un meci amical, cu Viitorul, pe 24 iunie, la Brașov, existând discuții avansate pentru alte două teste, cu Academica Clinceni și FK Csikszereda.

După încheierea stagiului montan, Chindia se va muta la Aninoasa pentru ședințele de pregătire, în condițiile în care după 1 iulie vor începe lucrările de demolare ale tribunei a II-a a stadionului din Târgoviște.

În ceea cel privește pe antrenorul Viorel Moldovan, ofertat în ultima perioadă de Poli Iași, acesta a semnat un nou contract cu Chindia, valabil pe doi ani, astfel că va conduce echipa și în Liga 1.

Vali Alexandru a plecat la Buzău

În Liga 1, Chindia nu se va baza pe Valentin Alexandru. Atacantul sosit în iarnă de la Dunărea Călărași sub formă de împrumut a semnat cu gruparea lui Ilie Stan, SCM Gloria Buzău, promovată în Liga 2.

Alți jucători cărora le-au expirat contractele sau împrumuturile își vor lămuri situațiile în zilele următoare.

Prima etapă a noului sezon din Liga 1 Betano e programată pe 13-14 iulie. În această seară va fi stabilită și ultima participantă în ediția 2019-2020, la returul barajului dintre FC Hermannstadt și „U” Cluj (2-0 în tur).

Marius ANGHEL / Redactor
Activitatea jurnalistică îi este legată exclusiv de ProSport, în redacția căruia a pășit pentru prima dată la începutul anului 2009, la Casa Presei Libere, mai întâi în ”practică”. De atunci și până în prezent este ”legat”, inclusiv sufletește, de acest ziar care a scris ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele